Prezent la avanpremiera filmului Phoenix: Povestea, Mircea Baniciu a oferit un interviu în premieră pentru FANATIK în care face dezvăluiri despre plecarea lui din trupa care l-a consacrat, dar și despre relația pe care o are, după ani și ani cu foștii colegi, dar mai ales cu Nicu Covaci, cel cu care a dus cele mai grele ”lupte”.
La începutul anilor ’70 Mircea Baniciu a devenit un nume în muzica românească, atunci când a intrat ca solist vocal în trupa Phoenix. Din păcate, totul a durat doar șapte ani, deoarece colaborarea se încheia în 1977, odată cu plecarea colegilor lui din țară. Decizia la care el nu luase parte, și prin urmare nu fusese înștiințat.
Începe o carieră solo și muncește pentru a fi remarcat și considerat unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de la noi din țară. Anul 1992 este unul marcant în viața lui muzicală, pentru că pune bazele unei noi formații, numită Pasărea Colibri, alături de Florian Pittiş, Mircea Vintilă si Vlady Cnejevici.
Revine din anul 2002 până în 2007 alături de Phoenix, însă, la scurt timp Mircea Baniciu s-a întors la cariera solo. Anii au trecut, iar la 60 de ani de la fondarea trupei, membrii au fost reuniți pentru realizarea unui film, care de fapt este povestea acestor ani și adevărul văzut prin ochii fiecăruia dintre ei.
De asemenea, în cadrul interviului acordat pentru FANATIK apreciatul chitarist ne-a mai făcut mărturisiri și despre relația pe care o are în prezent cu Nicu Covaci, dar și de ce nu a fost acesta prezent la eveniment, și, nu în ultimul rând, de ce a lipsit Ana Baniciu de lângă tatăl ei, în una dintre cele mai importante zile din cariera marelui interpret de muzică rock.
– Cine a fost inițiatorul producției Phoenix: Povestea?
Ideea a plecat de la Televiziunea Română, dar și de la Claudia Duca și de la Cornel Mihalache. Producătoarea și regizorul. Ei au fost cei care au umblat să caute amănunte și lucruri interesante pentru a materializa această idee. Asta s-a întâmplat pe tot parcursul anului trecut. Nu a fost foarte simplu să se apropie de ceea ce s-a întâmplat pentru că erau foarte multe lucruri de povestit. Noi nu ne înțelegeam foarte bine. În perioada de început au fost niște momente pe are ar fi trebuit să le evite. Le-au evitat și, după părerea mea, a fost o ideea foarte bună că acest film s-a făcut.
– Ați fost reticent la început când ați primit propunerea?
Nu, nu am fost deloc reticent, dimpotrivă, am zis că este un film bun. A fost foarte important faptul că fiecare dintre noi a avut dreptul, nu neapărat la replică, ci la o părere despre ce a fost, cum a fost. Și, iată că acest lucru s-a întâmplat fără să fie doar unul care să reprezinte sau să prezinte tot ce s-a întâmplat doar într-un anume fel. Să fim toți cei care am avut de a face cu lumea aceea.
– De-a lungul timpului au ieșit foarte multe ”scântei” între dumneavoastră și restul trupei. Mai ales cu Nicu Covaci. De aceea, poate, a fost mai greu să vă spuneți povestea din unghiul subiectiv?
Tocmai chestia asta dă savoarea multor momente din film, faptul că nu există o singură părere. Există mai multe amintiri, mai multe momente care pot fi povestite. Este foarte important ca tot acest fenomen să fie văzut din mai multe puncte de vedere.
– Ce va deranjat pe dumneavoastră în ceea cel privește pe Nicu Covaci?
Multe lucruri. Este mult de povestit aici, dar, din păcate, nici nu vreau să mă apropii de subiectul acesta pentru că este destul de bizar. În orice caz, în ce mă privește sau întâmplat lucruri neașteptate, lucruri la care nu m-am gândit niciodată și acelea încep cu plecarea lor. Niciodată nu mi-aș fi imaginat că se poate întâmpla lucrul acela. Și după aceea, pe tot parcursul anilor au intervenit altele. Aici mă refer la întâmplări după întoarcerea lor de peste graniță. După ce au revenit a fost mult mai complicat să legăm ceea ce ar fi trebuit legat pentru ca trupa să aibă atmosfera din vremurile bune.
– Se pare că o decizie luată la un moment dat a rupt legătura oarecum definitiv pentru că au rămas niște răni…
Exact! Se potrivește foarte bine proverbul neaoș românesc care zice că ”Ciorba reîncălzită nu are cum să mai aibă același gust!”
– Cum era de așteptat în presă s-au mai scris în toți acești ani că discuțiile din Phoenix au mai fost și legate de partea financiară.
Nu le discut pe acestea. Nu sunt importante. Cel mai important acum este faptul că până la urmă ne-am readunat. La fel de important este faptul că nu suntem toți. Iarăși un semn al ideii că nu știm încă exact cum vom merge mai departe.
– Și atunci, îngropată sau nu securea războiului?
Da, bineînțeles! Eu nu am avut nicio secundă… între mine și ei nu a fost niciodată un război, a fost disensiuni. Niște păreri diferite.
– Acum, în contextul lansării filmului, ați discutat? Știți de ce nu sunt și ei prezenți?
Da, sigur! Fiecare are un motiv mai mult sau mai puțin special. Dar, eu sper să revină la gânduri bune și, în timp ce filmul se va derula mai departe, să încercăm să ajungem la același numitor.
– După ce a fost terminat ați reușit să vedeți filmul împreună?
Nu, nu am făcut asta. Au fost contactați pe internet Ioji Kappl, Andrei Ogică și încă niște persoane care au făcut parte din echipă, dar asta pentru păreri. Uite, Costin Petrescu care a fost toboșarul trupei, percuționistul trupei în toți acei ani importanți. Mă refer la primele albume pe care le-am tras. Mă rog, în contextul în care am fost și eu. El este la Paris, nu prea a fost invitat. Ei au vrut niște condiții mai speciale. Mă refer și la Ioji Kappl care și-a sărbătorit ieri (15 ianuarie, n. red.) ziua lui. I-a fost foarte greu să vină în România. Covaci locuiește în Spania. Nu prea stă bine cu fondurile și cu banii (n.r. râde). Pentru el ar fi fost niște costuri cumva justificate și nejustificate. Nu a fost organizat niciun show, niciun spectacol care să favorizeze ideea de venire în țară.
– Mai luați în calcul să mai faceți piese împreună?
Împreună, nu știu! Dar, fiecare dintre noi cred că da! Eu mai lucrez cu Ioji Kappl, cu basistul. Am scos și un album important care sună bine și care trebuie încă promovat. Eu personal mi-am schimbat puțin studioul, mi-am făcut un pic de ordine în micul meu studio de acasă. Asta ca să-mi facă plăcere și să-mi vină idei.
– Ana ce spune de reușita tatălui ei?
Ana este un pic bolnavă. Nu a putut să vină astăzi. Mi-a dat telefon și mi-a spus că nu are cum să vină că are o cădere de calciu. De-ale fetelor. I s-a făcut un pic rău. A zis că nu iese din casă astăzi. Dar, sigur va fi alături de mine la următoarele evenimente. Oricum o să vadă la televizor ce se întâmplă. Sunt bucuros să știu că este aproape.
– Ați rămas doar în doi…
Încercăm, încercăm să ne fim alături. Ea are direcția ei, are compozitorii ei. Toată lumea mă bate la cap să-i fac și eu. Sunt mai puțin priceput la ideea aceasta de a compune în felul lor.
– Cred că se mulează ea pe orice stil.
Sunt convins că va fi bine în continuare. Eu am așteptat-o să se mai coacă nițel. Acesta este părerea mea despre contextul în care ea funcționează. Dar, sigur avem lucruri de făcut împreună.