News

Mircea Băsescu vrea să își „șteargă” trecutul de condamnat. Ce decizie a luat fratele lui Traian Băsescu

Mircea Băsescu a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, dar a fost eliberat condiționat în septembrie 2017.
03.07.2024 | 15:23
Mircea Basescu vrea sa isi stearga trecutul de condamnat Ce decizie a luat fratele lui Traian Basescu
Mircea Băsescu a stat în închisoare un an și două luni. Colaj: FANATIK, Sursa foto: Hepta, Facebook
ADVERTISEMENT

Mircea Băsescu, fratele fostului președinte al României, Traian Băsescu, a fost condamnat definitiv în iunie 2016, de Curtea de Apel Constanţa, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă.  El a fost  judecat pentru că ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţi pentru soluţionarea unui proces care îl viza pe interlopul Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.

Mircea Băsescu a formulat cerere de reabilitare judecătorească

Instanţa a păstrat decizia dată de Tribunalul Constanţa în ianuarie 2016. În septembrie 2017, Mircea Băsescu a fost eliberat condiționat din Penitenciarul Poarta Albă, unde își ispășea condamnarea, după doar un an și două luni de detenție. Mircea Băsescu a argumentat în faţa instanţei că are probleme de sănătate, că este nevoit să îşi cumpere medicamentele de care are nevoie şi că alţi condamnaţi cu pedepse mai mari ca a sa au fost puşi deja în libertate.

ADVERTISEMENT

Fratele lui Traian Băsescu mai formulase trei cereri pentru eliberarea condiționată, care fuseseră respinse. Pe 14 iunie 2024, Mircea Băsescu a cerut reabilitarea judecătorească în urma condamnării primite, iar dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Constanța, conform datelor consultate de FANATIK pe portalul instanțelor de judecată.

Primul termen al dosarului a fost stabilit pentru 21 august 2024. Reabilitarea este o instituție de drept penal care are rolul de a înlătura, în anumite condiții expres menționate în codul penal, consecințele condamnării unei persoane care a săvârșit o infracțiune. Aceasta este de două feluri: de drept și judecătorească, cea din urmă operând la cererea persoanei condamnate sau a moștenitorilor săi.

ADVERTISEMENT

Prin reabilitare, persoana redobândește drepturile cetățenești care i-au fost interzise prin hotărârea de condamnare, aceasta face să înceteze interdicțiile, decăderile și incapacitățile care rezultă din actul condamnării, ajutând la reintegrarea socială a persoanei. Astfel, sunt șterse consecințele unei condamnări, efectele ei privative sau restrictive asupra drepturilor persoanei ce anterior a fost condamnată.

Dacă prima cerere este respinsă, a doua se poate face după un an

Dacă persoana în cauză a fost înscrisă în cazierul judiciar, ea este scoasă din evidență, respectiva condamnare nemaiputând atrage starea de recidivă. În schimb, reabilitarea nu îndreptățește persoana să fie reintegrată în funcția din care a fost scoasă în urma condamnării, iar măsurile de siguranță nu vor fi nici ele înlăturate, cu excepția interdicției de a se afla în anumite localități.

ADVERTISEMENT

Reabilitarea judecătorească este dispusă de instanță dacă s-a împlinit termenul de reabilitare care a fost de 4 ani în cazul lui Mircea Băsescu, ce a fost condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care nu a depășit 5 ani. Termenul de reabilitare este de 5 ani în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani.

Sentința prin care instanța soluționează cererea de reabilitare este supusă contestației în termen de 10 zile de la comunicare, la instanța ierarhic superioară, iar decizia instanței ierarhic superioare este definitivă. În cazul în care se respinge cererea de reabilitare, nu se poate introduce o nouă cerere decât după un termen de un an, care se socotește de la data respingerii cererii prin hotărâre definitivă.

ADVERTISEMENT

Și fiul lui Mircea Băsescu a fost condamnat pentru trafic de influență

Hotărârea judecătorească va fi anulată dacă după acordarea reabilitării judecătorești s-a descoperit că cel condamnat săvârșise o infracțiune în termenul de reabilitare. Mircea Băsescu a declarat în exclusivitate pentru FANATIK, în martie 2022,  că ”trăiesc ca un pensionar normal, stau acasă, la Constanța. Nu mă mai ocup de afaceri”.

Și fiul lui Mircea Băsescu, Dragoș, a fost condamnat pentru trafic de influență, în februarie 2018, acesta primind o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare, după ce i-a pretins un milion de euro afaceristului Sandu Staicu, care era cercetat de DIICOT. Dragoș Băsescu a fost încarcerat, la fel ca tatăl său, la penitenciarul Poarta Albă.

Nepotul lui Traian Băsescu a fost eliberat condiționat în ianuarie 2020, după aproape doi ani petrecuți în închisoare. Dragoș Băsescu deține o firmă de consultanță, iar recent a fost chemat în judecată la Judecătoria Constanța de o societate comercială, obiectul dosarului fiind “acțiune în răspundere contractuală”.

ADVERTISEMENT