Cărtărescu e în special nemulțumit de modul în care e studiată literatura în școli. Scriitorul consideră că de vină pentru această situație sunt ”cei responsabili cu programele nu înțeleg ei înșiși literatura”.
Cărtărescu consideră că literatura, la modul în care e predată azi în școli, e făcută doar ”ca să treci bacul, e moartea pasiunii, mai bine ar dispărea cu totul ca materie”.
”Azi, în școli, nu se face practic literatură. Cei responsabili cu programele nu înțeleg ei înșiși literatura. Li se prezintă elevilor un șir de vestigii și ruine din secolele trecute, greșit înțelese până și ele. Autorii vii de azi nu li se prezintă, de parcă nici n-ar exista.
Literatura, cum se predă azi ca să treci bacul, e moartea pasiunii, mai bine ar dispărea cu totul ca materie. E rețeta sigură dacă vrei să faci tinerii să nu mai pună în veci mâna pe o carte”, a declarat Mircea Cărtărescu pentru Presshub.ro.
Deși această problemă e dezbătută de zeci de ani, nimeni nu a luat momentan o măsură concretă în acest sens.
”Toată lumea spune asta de decenii întregi, și totuși nu se mișcă nimic, defilăm mai departe cu o concepție inexistentă sau înșelătoare despre ce e literatura, cu autori prăfuiți, cu texte alese parcă pentru nulitatea lor. Nu sunt polemic aici de dragul polemicii: asta e realitatea. E exasperant, e o crimă culturală ce se petrece sub ochii noștri”, a completat scriitorul.
Așadar, Cărtărescu e de părere că tinerii n-ar mai fi interesați de citit nu doar din cauza industriei de divertisment și a internetului ci, pur și simplu, nu primesc din primii ani ai școlii texte demne de citit, care să-i facă să se îndrăgostească de literatură.
Mai mult, scriitorul spune că tineretul nu s-a înstrăinat atât de mult față de literatură, din contră. Tinerii români rămân la fel de inteligenți și dispuși să învețe și să citească, însă e nevoie de o altă abordare la nivelul învățământului românesc.
”Foarte mulți citesc cu aceeași pasiune ca și noi. O fac din aceeași plăcere vicioasă și minunată. Tinerii citesc și scriu literatură mai departe, rețelele de socializare sunt pline de poezii (prea multe chiar, după gustul meu)”, a completat Cărtărescu.