„Verdictul” lui Mircea Dinescu, în procesul lui Nicolae Ceaușescu: „L-aș fi arestat la domiciliu, în Balta Albă!”

Mircea Dinescu nu se dezminte și, la 32 de ani de la controversatul proces care s-a soldat cu execuția soților Ceaușescu, are o idee originală: cuplul dictatorial trebuia condamnat să trăiască în condițiile vitrege, îndurate de români

Poetul Mircea Dinescu este unul dintre cunoscuții disidenți ai regimului comunist. Obligat să suporte domiciliul forțat, Dinescu și-ar fi dorit ca fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu să-i împărtășească soarta. „L-aș fi mutat în cartierul Balta Albă, într-un soi de arest la domiciliu”, a declarat Dinescu, în exclusivitate pentru FANATIK.

Alături de Doina Cornea și de alte nume ale intelectualității anit-ceaușiste, Dinescu a fost, pe de o parte, una dintre cele mai puternice voci care se puteau exprima doar la postul de radio Europa Liberă, cât și unul dintre „clienții” Securității comuniste. Din acest motiv, nu poate uita și nici ierta, dar spune că, „în mod normal, Nicolae Ceaușescu ar fi trebuit să aibă parte de un proces adevărat”.

Dreptate… poetică în „cazul Ceaușescu”: frig, mâncare pe cartelă și lumina stinsă la ora 21!

Mai în glumă, mai în serios, poetul care a devenit celebru publicului larg mai întâi prin apariția la Televiziunea Română, în timpul Revoluției din 1989 și ulterior replicilor sale spumoase, și-a argumentat teoria.

Digi24.ro

Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și nu mai vor să plece

„Eu nici nu l-aș fi condamnat, ci l-aș fi mutat în cartierul Balta Albă, la margine de București. Să fi trăit, cel puțin un an, obligat să-și cumpere mâncare pe cartelă, în capitalismul care ar fi urmat. I-aș fi stins lumina la ora 9 seara și l-aș fi pus să trăiască într-un regim de supraviețuire ceaușist. După un an, i-aș fi dat drumul…”, a adăugat fostul disident.

Trebuie reamintit, mai ales pentru generațiile tinere și foarte tinere, că în perioada comunistă, românii duceau un stil de viață aproape promiscuu. Cenzura era în floare, pedepsele pentru o „atitudine dușmănoasă față de regim” erau cumplite, mâncarea lipsea din galantare, gerul era la el acasă, în „acasele” noastre, energia electrică era oprită zilnic, iar… programul TV era un „lux” (atunci când nu era „blindat” de cuvântările „Tovarășului”) care dura două ore, pe zi.

„Dacă ar fi trăit azi, Nea Nicu s-ar fi ținut de mână cu Șoșoacă!”

S-a vorbit mult, ipotetic, evident, cum ar fi arătat România zilelor noastre, și ea caracterizată de multe nemulțumiri, dacă cel poreclit „Nea Nicu” ar fi rămas în fruntea țării sau dacă ar fi candidat la funcția de președinte, la concurență cu aleșii de azi.

I-am lansat această provocare lui Mircea Dinescu, iar acesta a „marșat”, în stilul său inimitabil: „Dacă ulterior Ceaușescu ar fi candidat și chiar ar fi câștigat alegerile, acesta ar fi fost riscul poporului român, pe care, de altfel, l-ar fi meritat. Probabil că, dacă ar mai fi trăit, la ora asta Ceaușescu s-ar fi ținut de mână cu Diana Șoșoacă!”

Digisport.ro

Ion Țiriac a văzut-o pe Simona Halep din nou pe teren și a dat verdictul

Judecata sumară la care au fost supuși cetățenii Ceaușescu Nicolae și Ceaușescu Elena a ridicat o mulțime de semne de întrebare. Au fost lansate o mulțime de acuzații, referitoare atât la rapiditatea cu care s-a desfășurat procesul sumar de la Târgoviște, cât și asupra unora dintre participanții direcți, care au decis soarta cuplului dictatorial: Gelu Voican Voiculescu, procurorul Dan Voinea, generalul Victor Athanasie Stănculescu, Virgil Măgureanu, etc.

„Procesul lui Ceaușescu nu are nimic original, pentru că nu s-a întâmplat pentru prima oară ca servitorii să-și omoare jupânul. În realitate, asta s-a întâmplat. Toți cei care au asistat la proces erau acoliții lui Ceaușescu. Generalul Victor Athanasie Stănculescu a fost mâna lui dreaptă, în tot ceea ce privea armata și fusese trimis la Timișoara, în timpul revoltelor. Au mai fost câțiva procurori care, probabil, băgaseră la pușcărie țărani care luau știuleți de pe câmp, de pe propriul lor teren…”, a continuat interlocutorul nostru.

Supărat pe „prostia lui Vadim Tudor” și pe disidența uitată de români

Cum spuneam, Mircea Dinescu a fost un personaj activ în timpul Revoluției, la postul național devenit, imediat după fuga lui Ceaușescu, „Televiziunea Română Liberă”. Am fost curioși să aflăm care era atmosfera din interiorul televiziunii, în timpul judecării procesului care s-a soldat cu execuția prin împușcare a fostului lider comunist și a soției sale.

Mircea Dinescu a lămurit și acest aspect: „În momentul procesului Ceaușeștilor nu eram în TVR, pentru că n-am făcut pui acolo. Pentru mine, Revoluția s-a petrecut mult mai devreme decât pentru 99,99% dintre români, mai exact la 17 martie 1989, atunci când am scris împotriva lui Ceaușescu, iar el trăia”.

„Și n-am scris despre mine, nici despre copiii mei, care nu aveau lapte, unt, medicamentele necesare și căldură, ci despre tot ce se întâmpla în România, referitor la dictatură, la Securitate și la nerespectarea drepturilor omului”, a adăugat intervievatul FANATIK.

Dinescu a amintit de interviul pe care l-a oferit ziarului „Liberation” și de pamfletele anti-comuniste, publicate în presa străină sau citite la radio Europa Liberă. Este, însă, supărat pentru că acțiunile sale nu au rămas în memoria colectivă, iar „lumea n-a reținut decât prostia aia a lui Vadim Tudor, care a zis că mi-ar fi spus Caramitru să mă prefac că lucrez. Păi, printre altele, din gașca aia de la televizor, eu eram singurul care nu mă prefăceam!”. Vom reveni, însă, asupra momentului respectiv…

Poetul Domokoș Geza l-a dus la televiziune, unde a spart geamurile!

După publicarea interviului în „Liberation”, Dinescu a atras mânia autorităților, care l-au plasat sub arest la domiciliu. Devenise deja un scriitor celebru și fusese distins cu Premiul Academiei, iar aceste lucruri l-au ferit de o pedeapsă mai aspră. Până la Revoluție, fusese supravegheat zi și noapte. La 22 decembrie, s-a petrecut, însă, minunea…

Brusc, securiștii au dispărut din fața casei sale: „Deja Ceaușescu fugise, dar securiștii încă erau la poarta mea. Erau câte șase inși și făceau cu schimbul, la fiecare opt ore. Au fugit atunci când se apropiau manifestanții de strada Bitolia. O vecină a venit să-mi spună că au fugit securiștii, iar eu am ieșit în stradă”.

„Poetul Domokoș Geza, care venea către mine, m-a prezentat coloanei de manifestanți și așa am ajuns eu la televiziune, fără să-l cunosc pe Iliescu sau pe Caramitru. Atunci am vorbit pentru prima oară cu Ion Caramitru…”, a adăugat scriitorul.

În fața Televiziunii se strânsese o mare de oameni. Am fost curioși să aflăm cum și-a găsit Dinescu drumul către Studioul 4, devenit ulterior „Studioul Revoluției Române”, de unde se adresau națiunii „vedetele” momentului: Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan, generalul Nicolae Militaru, Gelu Voican-Voiculescu și toți ceilalți.

„Am spart geamurile! La ora aceea, Televiziunea era închisă. A ieșit afară directorul, să ne spună să stăm liniștiți. Îi era frică, pentru că, dacă s-ar fi întors Ceaușescu, probabil că l-ar fi împușcat și pe el”, ne-a mărturisit poetul, cu un râs amar.

Ion Caramitru și povestea reală a îndemnului „Mircea, prefă-te că lucrezi!”

Vă promisesem că vom reveni, pe larg, la celebrul moment cu Mircea Dinescu și cu Ion Caramitru, petrecut în fața camerelor de filmat. În „folclorul popular”, a rămas întipărit faptul că actorul i-ar fi spus poetului: „Mircea, prefă-te că lucrezi!”…

„Când am ajuns în Studioul 4, Caramitru venise cu o altă coloană de manifestanți, pentru că, dacă eu eram cunoscut de la Europa Liberă, el își dobândise autoritatea ca actor. Deși primisem trei premii ale Uniunii Scriitorilor și Premiul Academiei, am apărut la televizor o singură dată, pe când eram elev de liceu. Lumea nu mă știa după figură, ci după textele care se citeau la Europa Liberă. Așa am ajuns ca eu și Caramitru să anunțăm poporu’ că a fugit dictatoru’…”, a rememorat fostul revoluționar.

Povestea a continuat, pe același ton: „Caramitru… Actorul și regizorul din el! A vrut el să scriem un mesaj către popor. În fine, i-am spus că la ora aia nu pot scrie nimic. Eram prea emoționat, pentru că trăisem cu sabia deasupra capului și scăpasem cu viață”.

„Ce, mă apucam de scris, ca idiotu’? M-am certat cu el!”

Așadar, Dinescu le-a cerut românilor să iasă în stradă, pentru a protesta în continuare și pentru a susține cauza Revoluției. A urmat momentul antologic, care s-a încheiat chiar cu o dispută între poet și actor, deși ambii se aflau pe aceeași parte a baricadei:

„În cazul meu, Revoluția fusese scrisă, nu vorbită. Caramitru nu a spus „Mircea, prefă-te că lucrezi”, ci „arată că lucrezi”. Eu aveam un caiet și un pix, iar el zis să le arăt. Cum să mă prefac, că eu nu m-am prefăcut când l-am înjurat pe Ceaușescu, atunci când trăia! Păi, m-am prefăcut după ce a fugit? Așa că, n-am scris nimic, pentru că eram surescitat. Ce, mă apucam de scris, ca idiotu’? M-am și certat cu Caramitru, pentru că n-aveam chef de spectacol!”.

Momentul l-a marcat pe interlocutorul nostru, de vreme ce își amintește că „la Televiziune, erau politrucii care pregăteau programul de Revelion, dedicat lui Ceaușescu. Toți ăia și-au luat carnete de revoluționar și și-au pus banderole tricolore pe brațe…”

Ion Iliescu, invizibil în ziua de 22 decembrie

Potrivit lui Mircea Dinescu, viitorul lider al Revoluției, Ion Iliescu, a apărut după o oră de la desfășurarea scenei cu îndemnul lui Caramitru. „Ne-a văzut pe noi la televizor și a venit. Nouă ni s-a spus că facem o pauză, pentru că în alt studio e tovarășul Ion Iliescu. În data de 22 decembrie, eu nu l-am văzut niciodată pe Ion Iliescu!”, ne-a mărturisit fostul disident.

Curiozitatea ne-a îndemnat să întrebăm dacă Dinescu a dat ochii cu Nicu Ceaușescu, fiul fostului dictator, în momentul în care „Prințișorul”, cum era poreclit juniorul, a fost adus în studio, plin de sânge.

„Nu l-am văzut. După două ore, am plecat acasă, de frică să nu-mi împuște copiii… Dacă Iliescu nu apărea într-un alt studio, probabil că ne-ar fi împușcat și pe noi, pentru că acoliții lui Ceaușescu au intrat în panică. Erau sute de mii, dacă nu chiar milioane, care aveau de pierdut, pentru că a căzut Ceaușescu”, a precizat Dinescu.

Imediat, poetul a detaliat teoria sa legată de simpatizanții fostului dictator: „Multă lume crede că nu l-a iubit nimeni. Este greșit, l-au iubit servitorii lui, profitorii de la Partid și cei cu funcții, generalii de Securitate și alții, pentru că trăiau bine. E clar că toți erau panicați. Când au văzut că la televizor au venit un poet nebun și un actor, au zis „ne împușcă ăștia, așa că mai bine îi împușcăm noi pe ei!”.

Dinescu susține că, odată cu apariția lui Ion Iliescu, toți cei menționați anterior s-au liniștit, „pentru că venise un activist de partid, adică unul de-al lor. Așa a venit la putere eșalonul doi al Partidului Comunist”.

„Nu Armata a tras în populație, ci securiștii infiltrați”

De-a lungul anilor, Mircea Dinescu a povestit multe amintiri legate de Revoluție. De fapt, el însuși a devenit o legendă, în acele zile ale lui decembrie 1989. De curând, chiar s-a amuzat, spunând că va scoate la licitație celebrul pulover purtat la Revoluție. Imediat, agențiile de presă au preluat știrea fulminantă… „Am glumit, am făcut mișto”, a ținut să lămurească lucrurile, în exclusivitate pentru FANATIK.

La final, Mircea Dinescu a ținut să ne confirme care este, de fapt, marea sa durere, legată de „momentul 1989”. I se pare „oribil” că s-au scurs de atunci 32 de ani și că problema teroriștilor nu a fost rezolvată.

Dinescu a amintit faptul că Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, a scris o carte care demonstrează clar cine au fost teroriștii. Mai mult, „recent, CNSAS-ul a descoperit un document, potrivit căruia, pe 17 decembrie 1989, Securitatea a comandat 300 de uniforme militare”.

„Acea diversiune securistă, potrivit căreia Armata ar fi tras în popor, este ireală. Nu este adevărat! Armata a tras în aer, dar existau și securiști infiltrați. Mă mir că niciunul dintre membrii Securității nu recunoaște, măcar acum: „Domnule, noi am tras, nu agenții ăia veniți din URSS și așa mai departe…”, a încheiat Mircea Dinescu.