ADVERTISEMENT
Hotnews

Mircea Duşa: “Salariile militarilor vor creşte, potrivit proiectului Legii salarizării unice”

Salariile gradaţilor şi soldaţilor profesionişti vor creşte potrivit proiectului Legii salarizării unice, realizat de MApN şi MAI. Informaţia vine de la ministrul Apărării, Mircea Duşa,...
Autor: Ionuţ Cataramă | 30.08.2015 | 14:05
Mircea Duşa:

Salariile gradaţilor şi soldaţilor profesionişti vor creşte potrivit proiectului Legii salarizării unice, realizat de MApN şi MAI. Informaţia vine de la ministrul Apărării, Mircea Duşa, care a declarat că acest lucru a fost propus în urmă cu o lună de zile, într-o comisie la care au participat Gabriel Oprea şi alţi şefi din structurile de apărare, informează B1 TV.

ADVERTISEMENT

“Împreună cu Oprea şi ceilalţi şefi, încă acum o lună am făcut o comisie care a redactat propunerile noastre legate de legea salarizarii unice”, a declarat Duşa.

Iar printre propuneri s-a numărat şi creşterea salariilor la soldaţi şi gradaţi.

“Rezolvăm ca să armonizăm şi acea prevedere din lege ca tinerii şi copiii care, ai celor care au avut de suferit în teatrele operaţionale să facă şcoala de sub şi maeştri miitari”, a conchis ministrul.

ADVERTISEMENT

Sursă: www.b1.ro

Tags:
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 841. 32 pagini + CD. Doar 10lei!