Candidatul independent Mircea Geoană s-a prezentat la vot, duminică, fiind însoțit de familie. La ieșirea de la urne, fostul secretar general adjunct al NATO a făcut o serie de declarații.
Mircea Geoană i-a îndemnat pe cetățeni să vină la vot, primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din 2024 fiind extrem de important. Totodată, candidatul independent pentru funcția supremă în stat a transmis un semnal de alarmă.
Fostul secretar general adjunct al NATO a ținut să puncteze că românii vor alege „o direcție pentru țară”, în acest an. „Nu alegem doar un președinte, alegem o direcție pentru țară. Cred că alegerea este destul de clară, avem de ales între corupție și extremism, între competență și patriotism.
Celor care încă nu s-au decis dacă și cu cine să voteze, sper că noaptea le-a fost un sfetnic bun. E nevoie de participare cetățenească masivă pentru a putea să ne alegem viitorul în mod democratic și liber”, a declarat Mircea Geoană.
De asemenea, candidatul independent la alegerile prezidențiale a transmis un mesaj românilor aflați în afara granițelor. Mircea Geoană speră ca diaspora să iasă în număr mare la vot.
Totodată, Mircea Geoană a spus că are încredere că românii vor alege „cel mai bun președinte”, având în vedere perioada complicată în care ne aflăm.
Candidatul independent a adăugat că este momentul ca românii să aleagă între „dezvoltare și stagnare”. „Suntem încrezători și sunt convins că românii și româncele vor alege cel mai bun președinte pentru vremuri complicate.
Avem de ales între pace și insecuritate, între dezvoltare și stagnare, criza economică bate la ușă Rugămintea mea este să alegeți cei mai competenți oameni pe care îi găsiți pe buletinele de vot.
Data viitoare sper să nu mai votăm așa, să intrăm și noi în rândul lumii, să votăm digital, cu blockchain. Este ușor depășit sistemul nostru electoral”, a mai spus Mircea Geoană.
Românii sunt așteptați la urne, duminică, pentru a vota în primul tur al alegerilor prezidențiale. Până la această oră, prezența la vot este de peste 15 la sută. Numărul celor care și-au exprimat opțiunea a trecut de 2,7 milioane.