News

Ce spune Mircea Geoană despre amenințările nucleare ale lui Putin: ”Considerăm că fac parte din arsenalul de intimidare al Federației Ruse”

Declarații Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, despre amenințările nucleare lansate de Vladimir Putin, dar și despre atacul rușilor la centrala Zaporojie.
04.03.2022 | 21:33
Ce spune Mircea Geoana despre amenintarile nucleare ale lui Putin Consideram ca fac parte din arsenalul de intimidare al Federatiei Ruse
ADVERTISEMENT

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, crede că decizia lui Vladimir Putin de a crește alerta armelor nucleare face parte dintr-un arsenal de ”intimidare și perversiune”.

Trebuie să ne îngrijorăm față de un posibil război nuclear declanșat de Putin? Ce spune Mircea Geoană

Mircea Geoană mai spune că ”practic, nu vedem lucruri care să ne îngrijoreze” și că liderul de la Kremlin folosește o retorică ”nechibzuită și periculoasă”.

ADVERTISEMENT

”Din punctul de vedere al NATO care este o alianță nucleară nu am decretat o creștere a gradului de alertă a forțelor noastre nucleare, nu sesizăm în termeni practici în Federația rusă elemente care să ne determine să luăm astfel de decizii.

Considerăm că fac parte din arsenalul de intimidare și de perversiune de comunicare strategică pe care Federația Rusă o exercită foarte agresiv împotriva poporului ucrainian și a opiniilor noastre publice.

ADVERTISEMENT

Acest tip de retorică publică este nesăbuită și periculoasă, este neobișnuită. Între puterile nucleare există punți de dialog, există linii de comunicare. Din punctul de vedere al comunicării strategice, publice, președintele Putin face astfel de declarații, nu constatăm o activitate neobișnuită la nivelul forțelor strategice ale Federației Ruse. Nu sesizăm altceva decât o folosire nechibzuită și periculoasă a unei retorici. Este profund periculos, practic nu vedem lucruri care să ne îngrijoreze”, a declarat Mircea Geoană, la B1 Tv.

Reprezintă un pericol bombardamentul rușilor la centrala nucleară Zaporojie?

Secretarul general adjunct al NATO a vorbit și despre atacul rușilor la cea mai mare centrală nucleară din Europa, Zaporojie. Mircea Geoană a precizat că nu există un pericol, în urma acestui demers, deoarece ”surse independente” au confirmat că reactoarele centralei au fost închise.

ADVERTISEMENT

”Am încheiat în urmă cu câteva ore o întâlnire extraordinară a miniștrilor de externe din NATO cu participarea ministrului ucrainian de externe, cu participarea colegilor din Suedia, din Finlanda și a UE. Partenerii noștri ucrainieni ne-au informat cu privire la situația din jurul acestei centrale nucleare. Nu avem informații cu privire la un risc de o astfel de natură în jurul centralei.

Din surse independente avem confirmarea că reactoarele au fost închise în mod sigur și că nu există astfel de riscuri. Simpla bombardare și asaltul unei astfel de facilități este o acțiune nesăbuită pe care noi o condamnăm. Ea se coroborează cu o retorică agresivă pe care președintele Putin a adoptat-o care reprezintă o manieră neobișnuită de a exercita presiune”, a mai declarat secretarul general adjunct al NATO.

ADVERTISEMENT