Mircea Geoană, candidat independent în cursa pentru Cotroceni, a vorbit, joi seara, despre variantele pe care le are pentru guvernare, dacă va câștiga prezidențialele. Totodată, Geoană l-a criticat pe președintele Klaus Iohannis și legea depusă de PNL care i-ar permite să candideze la parlamentare.
Mircea Geoană, care candidează ca independent la alegerile prezidențiale din noiembrie, a vorbit, joi seara, despre variantele de guvernare, dacă va câștiga palatul Cotroceni. Geoană a precizat întâi că stabilitatea, atât de des invocată de coaliția PSD-PNL, depinde de un președinte „serios și competent și de o majoritate mică sau mare”.
„Este efectiv o formă de a anestezia opinia publică din România, cu așa zisa mare stabilitate. Stabilitatea este dată, în primul rând, de un președinte serios și competent și dată de o majoritate mică sau mare. Eu am fost într-un guvern minoritar patru ani de zile, a fost extrem de stabil, nu a avut nicio problemă. Am guvernat minoritar, cu sprijin din Parlament, sunt 1000 de formule. De aceea, eu nu sunt în situația să spun că am o preferință cu cine să pornim guvernul viitor. Aștept românii să voteze pe 1 decembrie, să ne dea și un Parlament, vom vedea în acest nou Parlament scorurile pe care partidele le fac, preferințele românilor, votul pe care îl vor da”, a declarat Mircea Geoană pentru B1TV.
Fostul secretar general adjunct al NATO a precizat că nu va face cum a procedat președintele Klaus Iohannis și alți șefi de stat, anterior, „în mod obligatoriu cu partidul meu o majoritate, nu”, opinând și că în peisajul politic este loc și pentru un partid nou.
„În opinia mea, există loc și pentru un partid nou, care să poată să ocupe un spațiu lăsat liber de aceste partide, pentru că există o foarte mare nemulțumire față de partide și partidele noi, de obicei, și noi, în România Renaște, avem unul sau mai multe partide noi, care e posibil să-și încerce șansa în fața electoratului, dar eu n-am să fac cum a făcut președintele actual sau președinții anteriori, în mod obligatoriu să încep cu partidul meu o majoritate, nu”, a spus Geoană.
Întrebat dacă ar avea în viitorul apropiat un partid al său, Mircea Geoană a spus că toate formațiunile politice care vor lucra cu președintele țării, să facă „ceva pozitiv”, vor avea sprijinul lui și le va fi partener.
„Toate partidele care vor să lucreze cu președintele, toate partidele care vor să facă ceva pozitiv pentru țară, care pe o bază aproape contractuală cu viitorul președinte, vor accepta să facem niște lucruri obligatorii pentru România, vor fi partenerii mei naturali”, a spus Geoană.
Fostul adjunct al NATO a comentat și legea depusă de PNL care i-ar da posibilitatea lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare, la Senat, spunând că acest scandal politic arată „un final de domnie” și că declarațiile PSD prin care arată că nu susțin demersul PNL sunt doar o „chestiune de imagine”.
„Este final de domnie și când se termină zece ani de conducere necontestată în România de către partidele cu care a colaborat formând majorități diverse, întotdeauna începând cu PNL-ul, apoi cu USR-ul, acum cu PSD-ul, nimeni nu a cârnit în front. Așa că această declarație de așa zisă independență, că PSD nu a votat nu știu ce lege ca să fie ales domnul Iohannis ca senator este efectiv o chestiune de imagine. Calcul politic arată clar că domnul Iohannis este pe final și lumea își face calcule pentru viitor”, a spus Geoană.
Candidatul independent a subliniat însă că ceea ce îl preocupă mai mult este riscul unei noi crize economice în România, similară celei din 2009-2010. „Pe mine ceea ce mă preocupă mai mult decât aceste episoade de final de domnie și ele vor continua probabil, trebuie să ne gândim serios la realitatea faptului că în acești zece ani de zile și poate în ultimii 20 de ani de zile, așa ziși președinți de dreapta, cât este de dreapta și de stânga cineva în România este altă conversație, au dublat dimensiunea statului și a Guvernului”, a spus Geoană.
„Sunt îngrijorat de faptul că în discuția publică din România subiectul economiei nu este suficient de mult reflectat, există în clipa de față deficite gemene de deficit bugetar și de cont curent care explodează și seamănă extrem de mult, tot 9% era și în 2009, tot an electoral și în 2009, tot crize de tot felul erau în jurul nostru și atunci, deci teama mea cea mai mare este că această perioadă de final de domnie, cu o guvernare de mare coaliție care în numele stabilității a guvernat în ultimii ani de zile de fapt produc o situație extrem de periculoasă pentru România”, a adăugat el.