Sport

Mircea Lucescu a găsit soluția ca FCSB să iasă din criză: „Doar acolo va redeveni ceea ce a fost”

Mircea Lucescu, antrenorul celor de la Dinamo Kiev, a vorbit despre criza pe care o traversează FCSB și a dezvăluit care este soluția.
29.09.2022 | 08:46
Mircea Lucescu a gasit solutia ca FCSB sa iasa din criza Doar acolo va redeveni ceea ce a fost
Mircea Lucescu a găsit soluția pentru FCSB pentru a ieși din criză. „Roș-albaștrii” trebuie să revină în Ghencea. Sursă foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

FCSB se află într-o situație foarte delicată. Deși sunt calificați în grupele UEFA Conference League, „roș-albaștrii” nu adună puncte în campionat și sunt pe locul 14, cu doar 8 puncte în 9 meciuri. FCSB a câștigat o singură dată în campionat, în victoria 3-2 cu Chindia Târgoviște, pe 14 august.

Mircea Lucescu a găsit soluția pentru FCSB: revenirea în Ghencea

Mircea Lucescu, antrenorul care a scris istorie pe banca lui Șahtior Donețk, a vorbit despre perioada grea pe care elevii lui Nicolae Dică o traversează în campionat. În prezent, tehnicianul o antrenează pe Dinamo Kiev, cu care este calificat în grupele Europa League.

ADVERTISEMENT

În vârstă de 77 de ani, Mircea Lucescu crede că o eventuală revenire în Ghencea ar determina-o pe FCSB să își recapete luciditatea. „Da, FCSB e în mare pericol să piardă play-off-ul. Sunt astfel de perioade în viața fiecărei echipe. Problema e că ei nu știu unde sunt.

Dacă s-ar întoarce acolo unde ar fi leagănul lor, Ghencea, cu siguranță Steaua – pentru că eu așa o consider, Steaua – va deveni ceea ce a fost. Au posibilități, asta le lipsește”, a declarat Mircea Lucescu.

ADVERTISEMENT

FCSB, situație similară cu cea de la Dinamo Kiev

Mircea Lucescu a comparat situația „roș-albaștrilor” cu cea pe care o întâmpină Dinamo Kiev. Ucrainenii sunt nevoiți să joace pe alte stadioane meciurile considerate acasă din cauza războiului.

„Eu îmi dau seama, pentru că văd ce se întâmplă cu echipa mea, mental e greu să-i mobilizez pe jucători când știi că n-ai un loc al tău, un stadion, un loc de antrenament”, a mai spus Mircea Lucescu.

ADVERTISEMENT

În ciuda situației din Ucraina, Dinamo Kiev a reușit să prindă un loc în grupele UEFA Europa League. Echipa pregătită de Mircea Lucescu nu a reușit să obțină niciun punct după primele două partide. „Am trăit doar în autobuz în ultimele luni, la 3 zile schimbam locul, e o situație dificilă, pe care unii o înțeleg și o respectă, iar alții o trec cu vederea. Aș vrea să trăiesc ziua în care această nebunie să dispară”, au fost cuvintele lui Mircea Lucescu.

FCSB ar putea reveni în Ghencea după 7 ani

FCSB, clubul finanțat de Gigi Becali, ar putea reveni în Ghencea după o pauză de 7 ani. CSA Steaua nu va putea evolua următoarele 4 etape pe propriul teren ca urmare a incidentelor ce au avut loc la partida cu Dinamo.

ADVERTISEMENT

Astfel, Gigi Becali ar putea profita de situație, iar „roș-albaștrii” s-ar putea întoarce în Ghencea după 7 ani la derby-ul cu Rapid, de pe 5 noiembrie.

„Am dat ordin să se facă oficial cerere ca să jucam în Ghencea după ce am aflat de decizia primită de cei de la CSA , cred că s-a și făcut. O să îl sun pe Vali Argăseală să verific. Stadionul ăla trebuie să și producă bani.

Voi vă dați seama ce o să fie în Ghencea la un meci al nostru cu Rapid? Hai să facem un pariu! Vreau să jucam în Ghencea, iar cel mai tare îmi doresc să jucam în Ghencea măcar meciul cu Rapid”, a declarat Gigi Becali, pentru ProSport.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB: 1,72 este cota pentru ”1 solist” la FCSB – FC Argeș. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT