Sport

Mircea Lucescu a vorbit despre scandalul Alexa – Anamaria Prodan: „Dacă aș fi Astra, eu aș renunța la impresar, nu la antrenor!” EXCLUSIV

16.07.2019 | 17:19
Mircea Lucescu, despre scandalul Alexa – Anamaria Prodan: „Dacă aș fi Astra, eu aș renunța la impresar, nu la antrenor!” Mircea Lucescu consideră ca Dan Alexa ar trebui să rămână pe banca Astrei

Mircea Lucescu (73 de ani), cel mai titrat antrenor român, a comentat în exclusivitate pentru FANATIK scandalul în care au fost implicaţi Dan Alexa, antrenorul Astrei și agentul Anamaria Prodan. După meciul pe care Astra l-a încheiat la egalitate, 2-2, cu FC Botoșani în prima etapă a noului sezon al Ligii 1, Anamaria Prodan a fost surprinsă de camere lovindu-l în față pe antrenorul giurgiuvenilor, imagine reluată cu insistenţă pe reţelele de socializare. Lucescu îl apără pe tehnician, afirmând că nu ar trebui ca postul acestuia de la Astra sau chiar cariera lui să aibă de suferit după incident.  

Ar fi mare păcat pentru băiat să aibă de suferit după episodul acela de la vestiare. Eu cred că Astra s-ar discredita dacă l-ar da afară pe Dan Alexa după o singură etapă și după acel incident care nu are legătură cu meciul care tocmai se încheiase. Probabil că tensiunea era mai ridicată după remiza cu Botoșaniul, femeile sunt mai imprevizibile, iar Ana cu atât mai mult. A spus-o inclusiv soțul ei că ea este o persoană vulcanică, o femeie puternică și feroce care pune multă pasiune în tot ceea ce face. Plus că și-a cerut scuze imediat pentru acel gest urât… Eu apreciez faptul că Dan Alexa nu a reacționat la acea lovitură, pentru că dacă ar fi replicat s-ar fi lăsat cu un circ total. Era probabil nervozitate creată de prestațiile unor jucători ai Anei, nu altceva“, a declarat Mircea Lucescu în exclusivitate pentru FANATIK.

Suport pentru Alexa din partea lui Lucescu după scandalul cu Anamaria Prodan. “Haideţi să judecăm după argumente sportive!”

Mircea Lucescu afirmă că Dan Alexa ar trebui să rămână în continuare la Astra, considerându-l pe “Chirurg” un antrenor de mare viitor. Il Luce dă ca exemplu ce s-ar fi putut întâmpla luni seara la meciul lui Dinamo de la Ovidiu, contra Viitorului, când fanii “câinilor” au intrat pe teren.

Am văzut și speculații legate de crize de gelozie, dar, sincer, eu nu pot să comentez așa ceva. Ca să o spun pe românește, eu nu am stat la fundul lor 🙂
Nu e normal să fie afectată cariera unui băiat extrem de promițător pentru un episod care nu are legătură cu partea sportivă. Dacă ar fi să renunț la cineva, eu, Astra, aș renunța la impresar, nu la antrenor! Și să vă dau un exemplu. Dacă la meciul lui Dinamo de la Viitorul, unde un fan a intrat pe teren, dacă acesta mergea la banca lui Neagoe și-i dădea un pumn, ce trebuia să facă oamenii din conducere? Să-l dea afară pe Neagoe că a încasat o lovitură? Nu se poate așa ceva! Oameni buni, haideți să judecăm după argumente sportive, nu după altele, că noi, românii, suntem specialiști să facem un incendiu dintr-o mică flacără”, a adăugat Lucescu.

Dan Alexa și-a început cariera de antrenor în 2014, la ACS Poli Timișoara, iar în ultimele două sezoane a pregatit-o pe Dunărea Călărași.