Tehnicianul Mircea Lucescu a semnat un contract cu Dinamo Kiev și a devenit al treilea cel mai bine plătit antrenor român din lume.
Președintele grupării ucrainene, Igor Surkis, a anunțat că românul a semnat un contract pe doi ani cu drept de prelungire pentru încă unul și va primi un salariu stagional de 3 milioane de euro.
Vestea i-a luat prin surprindere pe fanii lui Dinamo Kiev, din cauza trecutului la rivala Șahtior Donețk al lui Mircea Lucescu, și-a l-au amenințat pe român încă din primele ore.
În ciuda faptului că peste o săptămână va împlini 75 de ani, Mircea Lucescu rămâne unul dintre cei mai bine cotați tehnicieni. Salariul pe care îl va încasa la Dinamo Kiev îl va duce în topul celor mai bile plătiți antrenori români ai momentului.
Cu cei trei milioane de euro pe sezon (3,5 milioane de dolari), ”Il Luce” îl egalează într-un astfel de top, pe ultima treaptă a podiumului, pe Laurențiu Reghecampf care pregătește formația Al Wasl din Emiratele Arabe Unite.
În schimb, Lucescu senior va câștiga mai puțin decât fiul său. Răzvan Lucescu este un adevărat idol în Arabia Saudită după ce a câștigat Liga Campionilor Asiei cu Al Hilal și este remunerat cu 4 milioane de dolari pe an.
Lider autoritar în clasamentul veniturilor antrenorilor români este Cosmin Olăroiu, care este plătit regește în China. Fostul tehnician de la FCSB încasează un salariu anual de 7 milioane de dolari din partea clubului Jiangsu Suning.
Pentru Mircea Lucescu, salariul de trei milioane de euro pe an nu este cel mai mare câștigat în carieră, dar nici nu este de lepădat. Spre exemplu, ”Il Luce” a avut 4,5 milioane de euro pe sezon la Zenit Sankt Petersburg.
La Șahtior Donețk, unde a avut cele mai mari împliniri, a început cu 1,8 milioane de euro și a ajuns în ultimii ani să câștige 4 milioane de euro. Din ultimul său contract, când a pregătit naționala Turciei, tehnicianul român a încasat 2,5 milioane de euro pe an.