Sport

Mircea Lucescu vede totul în negru la Dinamo după demiterea lui Mircea Rednic: „Nu știu dacă se mai salvează acum”

Dinamo l-a demis pe Mircea Rednic din funcția de antrenor principal și l-a numit pe Flavius Stoican, iar Mircea Lucescu este de părere că echipa va retrograda la finalul sezonului.
22.12.2021 | 09:04
Mircea Lucescu vede totul in negru la Dinamo dupa demiterea lui Mircea Rednic Nu stiu daca se mai salveaza acum
Mircea Lucescu crede că Dinamo va retrograda la finalul sezonului
ADVERTISEMENT

FANATIK a anunţat în exclusivitate, marți, că Mircea Rednic a fost dat afară de la Dinamo fără să fie anunțat oficial, la 4 ore după ședința în care antrenorul și Nicolae Badea au discutat noua strategie de transferuri a clubului!

Disensiunile dintre fostul tehnician și administratorului special al clubului, Iuliu Mureșan, au fost vizibile tocmai din Ucraina. Antrenorul lui Dinamo Kiev, Mircea Lucescu, este de părere că aceștia au pus interesul personal înaintea celui al echipei.

ADVERTISEMENT

Ce spune Mircea Lucescu despre situaţia de la Dinamo

A fost un moment în care cei ce s-au ocupat de echipa de fotbal s-au gândit mai mult la interesele lor, vânzând jucători și atât. OK, vinzi jucători, e normal. Cumperi, este la fel de normal. Dar nu au asigurat o continuitate!

Dar când schimbi 7-8 jucători anual, nu faci o echipă! Niciodată! Trebuie un nucleu de jucători atașați de club, de culori, iar în jurul lor manevrezi în funcție de interesele echipei. Nu știu dacă se salvează acum! Sunt oameni care trebuie să se ocupe.

ADVERTISEMENT

Să se gândească ce înseamnă Dinamo, ce înseamnă acest brand, la fel ca Steaua și Rapid! Brandurile astea poartă în spate speranțele a zeci de mii de suporteri. Nu poți să-i faci peste noapte.

Fanii nu se pot transfera. Fiecare echipă are grupul ei de suporteri care se creează în ani de zile. Poți trăda pe oricine, dar nu culorile unei echipe. Când plângi pentru echipa aia, e imposibil să o faci pentru o altă echipă peste 50 de ani”, a declarat Lucescu pentru gsp.ro.

ADVERTISEMENT

După demiterea lui Mircea Rednic, Dinamo este pe locul 15, cu trei victorii și trei remize

Dinamo traversează cel mai slab sezon din istoria clubului. După 21 de etape, echipa a adunat doar trei victorii și trei remize. Cu 12 puncte, „câinii” se află pe locul 15 în Liga 1, penultimul, iar șansele să se salveze de la retrogradare sunt tot mai mici.

În acest moment, diferența dintre echipa lui Flavius Stoican și FC U Craiova 1948, formația de pe locul 14, este de 7 puncte. Este adevărat că, la finalul sezonului regulat, adică după etapa a 30-a, numărul de puncte va fi înjumătățit.

ADVERTISEMENT

Numai că Dinamo a jucat jucat ambele meciuri cu echipa olteană din sezonul regulat și a luat un singur punct, după remiza albă obținută în etapa a 17-a, pe teren propriu. Asta deoarece în etapa a 2-a, oltenii s-au impus cu 1-0 pe Ion Oblemenco.

Dinamo a fost antrenată în acest sezon de Dario Bonetti și Mircea Rednic

Dinamo a fost pregătită la începutul sezonului de italianul Dario Bonetti, care a fost înlocuit cu Mircea Rednic înaintea rundei a 11-a. În acel interval de timp, echipa a adunat două victorii și opt eșecuri, șapte dintre acestea fiind consecutive.

Nici cu Mircea Rednic pe banca tehnică lucrurile nu au stat mai bine. „Câinii” au avut în palmares o victorie, trei remize și șapte eșecuri. Per total, Dinamo a marcat 15 goluri și a primit 43, având cel mai slab golaveraj dintre toate echipele din Liga 1.

Doar Chindia și CS Mioveni au marcat mai puțin, câte 13 goluri, iar câte 15 sunt trecute în dreptul lui FC U Craiova și Academicii Clinceni.

În actualul context, orice meci pentru Dinamo este infernal, iar programul competițional la reluarea sezonului este unul care dă fiori. Adversarele din primele patru etape sunt FC Argeș (în deplasare), FCSB (acasă), FC Botoșani (deplasare) și Universitatea Craiova (acasă).

ADVERTISEMENT