România a reușit să obțină două victorii importante în primele două etape ale Grupei C2 din UEFA Nations League. Așa cum a procedat după victoria cu Kosovo (3-0), Mircea Lucescu a ținut un discurs în vestiar și după succesul cu Lituania (3-1). „Il Luce” l-a felicitat în mod deosbit pe Alexandru Mitriță.
România a avut mari emoții în duelul de pe teren propriu cu Lituania (3-1). „Tricolorii” au rezolvat partida pe final, datorită schimbărilor inspirate ale lui Mircea Lucescu. Ianis Hagi, Denis Alibec sau Alex Mitriță, introduși în repriza secundă, au contribuit decisiv la ultimele două goluri ale „tricolorilor”.
La finalul meciului, Mircea Lucescu a ținut „tradiționalul” discurs în vestiar. Antrenorul în vârstă de 79 de ani i-a felicitat pe jucători, care nu au cedat, în ciuda unui suprafețe de joc care s-a prezentat în condiții modeste.
„De data asta, jucătorii care au intrat au salvat meciul și îi felicit. Bravo tuturor pentru că nu ați cedat niciun moment. Pentru că într-un joc ca ăsta, cu astfel de jucători, puteați să cedați. Puteați să cedați fizic și noi să pierdem meciul.
N-ați cedat, cu mijloacele pe care le-ați avut, cu calitățile voastre fizice inferioare lor, ați făcut față. V-ați bătut, v-ați sacrificat. Pentru mine este extraordinară această ultimă parte a jocului în care v-am văzut că nu acceptați să nu schimbăm rezultatul. Și ăsta e lucrul cel mai important într-o competiție.
Să nu acceptați înfrângerea, pentru că înfrângerea doare tare! Să nu o acceptați niciodată! Ați avut un final de meci electrizant, foarte bun. Vă felicit încă o dată, pe Mitriță în mod deosebit pentru că aștepta și el să vină să marcheze.
Vedeți ce înseamnă jucătorii de rezervă atunci când sunt pregătiți și dau un ajutor celorlalți. Au intrat foarte bine și același lucru se întâmplă cu toți care sunt aici. Toți sunteți componenții echipei naționale, toți sunteți titulari.
Sigur, eu sunt obligat de regulament să am 11 jucători și alți 5 pe care să îi bag. Important e ce trebuie să facă. Bravo și ție, Alibec! Ai intrat foarte bine și sprintul, și pasa de la golul trei au fost cu totul deosebite. Nu vă nominalizez pe toți, pentru că toți meritați felicitări”, a fost prima parte a discursului lui Mircea Lucescu.
Revenit la echipa națională a României după o pauză de doi ani, Alexandru Mitriță a reușit să marcheze în victoria cu Lituania (3-1). Atacantul Universității Craiova a finalizat un contraatac letal în combinație cu Denis Alibec.
Mircea Lucescu le-a sugerat fotbaliștilor să lupte pentru postul de titular la nivel de club. Următoarea acțiune a echipei naționale a României va avea loc luna viitoare, când sunt programate duelurile cu Cipru (12 octombrie) și Lituania (15 octombrie).
„Duceți-vă la cluburi, încercați să fiți titulari acolo, să jucați permanent, ca atunci când venim aici să nu avem probleme la intervalul acesta de 3 zile să jucăm. Vă felicit încă o dată, 3-1 este extraordinar.
Ne vedem la următoarea întâlnire, în octombrie o să ținem legătura. Vă doresc să fiți sănătoși în primul rând”, au fost cuvintele lui Mircea Lucescu în fața jucătorilor.