Sport

Mircea Lucescu: “După 1990, toți comuniștii au ajuns să se închine și să pupe icoane, ca să impresioneze poporul. Eu am învățat alfabetul împreună cu tata, care era analfabet. Nu accept obrăznicia!”

Momente emoționante din viața și cariera celui mai mare antrenor român, dezvăluite în premieră de Mircea Lucescu, selecționerul României
29.01.2025 | 08:00
Mircea Lucescu Dupa 1990 toti comunistii au ajuns sa se inchine si sa pupe icoane ca sa impresioneze poporul Eu am invatat alfabetul impreuna cu tata care era analfabet Nu accept obraznicia
Mircea Lucescu a facut marturisiri emotionante despre copilaria sa FOTO sportpictures
ADVERTISEMENT

Mircea Lucescu s-a destăinuit într-un interviu tulburător, în care vorbit despre lucruri prea puțin știute din copilăria sa. Selecționerul României a povestit despre momentele grele din viața sa și despre felul în care a reușit să evolueze în viață.

Drumul din camera în care trăiau toți membrii familiei către celebritate a fost lung și anevoios

Cel mai titrat antrenor român a povestit, pentru Formula AS, cum a ajuns dintr-un puști sărac, plecat dintr-o camera în care dormeau toți membrii familiei să-și câștige respectul în întreaga lume. Lucescu a vorbit și despre relația sa cu Dumnezeu, dar și despre educația pe care trebuie să o aibă fotbaliștii.

ADVERTISEMENT

FANATIK a extras cele mai importante fragmente din amplul interviu acordat de Mircea Lucescu.

Mircea Lucescu despre familie:

“Am pornit dintr-o familie cu cinci copii, tata venise îm­pușcat de la Cotul Donului și a stat mai mult prin sa­natorii, mama avea grijă de toți. Nu doar la mine, la majoritatea celor care au reușit în viață, să­răcia a fost cea care ne-a împins spre evoluție, spre cunoaștere, spre o curio­zitate de a înțe­lege ce se întâmplă în jur” 

Mircea Lucescu despre tatăl său:

“Acasă n-am avut nici bibliotecă, n-am avut nimic. Am avut doi părinți nemaipomeniți, dar cu posibilități limitate. La 5 ani, am învățat alfabetul îm­preună cu tata, care, fiind analfabet, fusese obli­gat de Partidul Comunist să facă 4 clase. Și le-a făcut! Când am ajuns pe clasa a II-a, el terminase ciclul primar”

ADVERTISEMENT

Mircea Lucescu despre școală:

“Înainte de fotbal, cea mai mare binecu­vântare a copilăriei mele a fost natura. Foarte puțin timp petreceam în casă, doar seara, în rest, eram pe-afară tot timpul! Pe atunci, nici la școală nu aveai cine știe ce condiții: aveam un maculator pentru toate materiile, pe care îl țineam la spatele pantalonilor, nici vorbă de ghiozdan”

Mircea Lucescu despre primii bani câștigați:

“Vara, ne angajam la ferma spitalului, când începea culesul strugurilor, eram prezenți și acolo. Pe atunci, în jurul Bucu­reștiului era plin de vii! În fiecare primă­vară, în perioada salatelor, împreună cu unul dintre frați, îl ajutam pe un prieten, Ștefan, să împingă un cărucior plin cu sa­lată și ridichi din grădinile Vitan, urcând Dealul Văcăreștilor, pe lângă cimitirul Cărămidarii de Jos, până în fața Spitalului 9. Eram răsplătiți cu 2 lei și câteva salate mari, cu care fugeam imediat acasă, pentru a ne întoarce apoi cu toții, la joaca noastră preferată: fotbalul”

ADVERTISEMENT

Mircea Lucescu, despre fotbalul copilăriei:

“Acasă o duceam greu. N-aveam decât două perechi de teniși pentru toți patru băieții, pe care, în sezoanele friguroase, le încălțam cu rândul. De multe ori, răscumpăram de la unul din frații mei, căruia îi făceam lecțiile, dreptul de a purta tenișii” 

Mircea Lucescu, despre visul limbilor străine:

“Eram trei frați care dor­meam într-un pat de lemn cu saltea de paie, tata și mama într-un alt pat, sora mai mare și cu cel mic în alt pat. La ora 10 seara se închidea lumina, căci tata mergea a doua zi dis-de-dimineață la serviciu. Eu mă sculam tiptil din pat și, sub o lampă, citeam cu sete ore în șir. Am avut această șansă extraordinară să mă pasioneze lectura. La un moment dat, visul meu era să pot citi în limbi străine” 

ADVERTISEMENT

Mircea Lucescu, despre fotbalul copilăriei:

“Jucam fotbal pe ploaie sau zăpadă, jucam și pe terenuri arate! Acum, copiii au de toate – ghete, tricouri, terenuri sintetice – dar merg la fotbal mai mult din presiunea care se exercită asupra lor de părinți și antrenori, decât din chemarea aceea interioară. Condițiile în care jucam ne antre­nau pentru viață”

Mircea Lucescu, despre refuzul CCA:

“M-am dus la Clubul Central al Arma­tei (CCA), pe Ștefan cel Mare, în capătul dinspre Ministerul Apărării, unde era centrul lor de pregă­tire. M-au pus în poartă! Eram mic, ce puteam să fac?! I-am marcat Stelei, urmașa CCA-ului, 25 de goluri în carieră și mi-am adus aminte după fiecare dintre ele cum mi s-a făcut semnul ăla că eu nu sunt selectat”

Mircea Lucescu, despre omul care l-a propulsat în fotbal:

“Am avut noroc cu Victor Stăn­cu­lescu, profesor de Educație Fizică, care avea echipă în campionatul județean. Fratele meu, Dumnezeu să-l ierte!, care era foarte talentat, juca la acea echipă, pe la 15 ani, și mai mergeam cu el la antrenament. Văzându-mă cum jucam, mă băgau și pe mine la meciuri. Când Stănculescu a plecat la Școala Sportivă nr. 2, m-a luat și pe mine. M-a scos din cartier, mi-a dat gean­tă, îmbrăcăminte și un bon de masă, cu care mân­cam la prânz în Lipscani” 

Mircea Lucescu, despre primul meci mare al vieții:

“Cu echipa școlii, am ajuns în finala campionatului de copii. Am jucat-o, înaintea unui derby Steaua – Dinamo, pe Stadionul „23 August”, noi, Școala Sportivă nr. 2, cu Farul Constanța. La un moment dat, au început să vină oamenii pe stadion să vadă meciul nostru, era plin de lume bună în jurul terenului. Am bătut Farul, eu am marcat două goluri, iar laudele pe care le-am primit după meci au însemnat foarte mult pentru mine. Dar cel mai mare compliment dintre toate a fost faptul că tata, care n-avea nicio treabă cu fotbalul, venise să mă vadă jucând pentru prima oară” 

Mircea Lucescu, despre viața de student:

“După ce am intrat la facultate, m-am dus la Știința București. Am acceptat să merg acolo și datorită vieții studențești pe care o descoperisem în acel an, mai cu seamă cu prilejul participării mele la jocurile sportive universitare. Trecerea la Știința a însemnat și faptul că făceam parte dintr-un grup cu preocupări și idealuri apropiate, iar asta îmi dezvăluia adevărata frumusețe a vieții de student. M-am mutat la cămin, mâncam la o cantină studențească, iar acolo mi-am cunoscut și soția, pe Neli”

Mircea Lucescu, despre primul record:

“A fost poate cea mai frumoasă perioadă a vieții mele, și la fotbal, și la facultate, și în viața personală… Tot în anul acela, jucând în Divizia B, am fost chemat la echipa națională! A fost un prim record, apoi toată viața mea avea să fie plină de recorduri. Dinamo m-a luat înapoi, dar îmi era destul de greu, pentru că eram student la zi” 

Mircea Lucescu, despre antrenamentele suplimentare:

“Mi-am făcut un stil de pregătire pro­priu, eram antrenorul meu personal! Îl chemam pe Florea Du­­mi­trache, când nu avea antrenament, și îi cen­tram din toate părțile. Sau chemam câte 4-5 copii și îi puneam să mă atace pe rând: driblam unul, intra ur­mătorul, apoi puneam câte trei, patru, și îi driblam pe toate părțile” 

Mircea Lucescu, despre fotbaliștii greu de strunit:

“Am avut de-a face cu jucători de mare talent iar ei nu sunt deloc ușor de strunit – și Gică Hagi a fost greu de strunit, și la Brescia, și la națională, și Sergen Yalcin la turci, și Dănuț Lupu la Dinamo… N-am acceptat însă niciodată ca obrăznicia să fie o marcă a persona­lității. Sunt mulți obraznici care cred despre ei că au personalitate! Vine azi un puști de 19 ani, care are tupeu și cam atât: pe cine poate să inspire el?

Mircea Lucescu, despre relația cu Baggio și Ronaldo:

“Eu am avut, de-a lungul timpului, relații foarte bune cu marii jucă­tori. În perioada cât am fost la Inter Mi­lano, m-am înțeles extraordinar cu Ronaldo Naza­rio. Și acum, de câte ori mă întâlnesc cu el, cu Javier Zanetti sau cu Roberto Baggio, simt o mare bucurie”

Mircea Lucescu, despre prețul succesului:

“Am spus-o mereu: prețul succesului este singurătatea. Când ajungi acolo, sus, singurul sprijin rămâne familia. În fa­milie nu vezi nici compătimire, nici critici, vezi doar dragoste și înțelegere”

Mircea Lucescu, despre soția Neli:

“Neli a lăsat totul pentru mine! Lucra la radio, scria scenete minunate pentru copii. De altfel, ceea ce m-a atras în mod special la ea a fost sensibilitatea ei și gustul pentru frumos, detalii care pe mine m-au îmbogățit enorm. Eu veneam dintr-o familie în care lucrurile astea nu existau! Existau doar lucruri pragmatice, de azi pe mâine” 

Mircea Lucescu, despre fotbaliștii lui subingineri:

“Cât timp am antrenat la Hunedoara, duceam tot tim­pul jucătorii în familii se­rioase, să-i stimulez să facă niște alegeri bune de viață. Și toți s-au căsătorit bine, cu fete care au terminat facul­tăți. Aveam grijă și de școala lor: la un mo­ment dat, aveam 12 ju­că­tori sub­in­gi­neri! Nu mai vorbesc de faptul că îi du­ceam la ope­ră, la spec­tacole, la film”

Mircea Lucescu, despre educația fotbaliștilor:

“Pentru mine, întot­deauna, pe primul loc a fost edu­cația. La orice echipă am fost, și în țară, și în străinătate, oriunde aveam o de­plasare, în ziua de dinaintea me­ciu­lui, re­zervam un ghid și făceam turul ora­șului, aflam tot ce era im­por­tant despre locul respectiv. Unii mor­măiau. Le spuneam: „Mergeți acasă: ce spuneți voi copiilor și părinților voștri? Trebuie să duceți în familie niște cunoștințe, pentru că aveți privilegiul de a vedea multe lucruri la care alții doar visează”.

Mircea Lucescu, despre respectul celorlalți antrenori:

“Recent, am fost la Zȕrich, la tragerea la sorți pentru preliminariile Campionatului Mon­dial. Eram cel mai în vârstă dintre toți selecționerii de acolo. Toți îmi spuneau că și-ar dori să ajungă și ei să antreneze la vârsta mea”

Mircea Lucescu, despre mândria de a fi român:

“Am fost, peste tot, ROMÂNUL Mircea Lucescu. Nu eram con­siderat nici fotbalistul Mircea Lucescu, nici antrenorul Mircea Lucescu, eram considerat româ­nul Mircea Lucescu. 20 de ani prin lume nu am uitat cine sunt. Totdeauna am acționat cu maximă responsabilitate, pentru că știam că lumea acasă mă urmărește și se bucură de cariera mea”

Mircea Lucescu, despre rolul lui Hagi la națională:

“Băieții de la națio­nală sunt un grup foarte unit. Au crescut împreună – un mare merit îl are Gică Hagi, care i-a cres­cut pe cei mai mulți, iar primul pas în educație este extrem de important”

Mircea Lucescu, despre rezultatele naționalei

“Rezultatele din ul­tima vreme se văd: în au­gust, mai toți erau re­zerve la cluburile lor. Re­zultatele cu naționala le-au dat un alt avânt. Când se întorc de la națională, se întorc la cluburi ca niște învingători. Naționala i-a ajutat. Victoriile creează entuziasm, vin cu încredere”

Mircea Lucescu, despre relația cu Dumnezeu:

“După 1990, toți comuniștii au ajuns să se închine și să pupe icoane, ca să impresioneze poporul. Eu cred că există și o altă perspectivă a relației cu divinitatea, mult mai personală. Până la urmă, credința e în fiecare dintre noi și cel mai bine se vede prin omenie. Omenia este o extraordinară formă a apropierii de Dumnezeu!”

Mircea Lucescu s-a operat ieri la șold și se simte bine după intervebția chirurgicală. El va fi complet recuperat în maximum o lună, astfel că va putea pregăti meciurile României din preliminariile Campionatului Mondial 2026. România debutează în campania care ne poate duce în America în luna martie, pe teren propriu, contra Bosniei.

ADVERTISEMENT