Formația ucraineană are un parcurs modest în întrecerea internă, a pierdut toate cele trei meciuri din grupele Europa League, iar tehnicianul român a luat în calcul chiar și să demisioneze.
După eșecul de la Rennes, din etapa a 3-a a fazei grupelor Europa League, care a diminuat considerabil șansele lui Dinamo Kiev de a merge mai departe, Mircea Lucescu a avut un discurs extrem de apăsat.
”Este o rușine cum am pierdut. Am început bine jocul, am demonstrat că avem tehnică și viteză bună, am reușit să facem față atacurilor adversarilor.
Dar la finalul meciului ne-am pierdut concentrarea, așa cum s-a întâmplat în meciurile cu Fenerbahce și AEK. Pe viitor, trebuie să corectăm aceste greșeli și să fim absolut concentrați.
Rennes este o echipă foarte bună, are dinamică și viteză, au jucat bine la interceptarea mingii. În meciurile următoare, trebuie să depunem toate eforturile și să facem tot posibilul și imposibilul pentru a corecta situația în competiție”, a declarat Lucescu, conform sport.ua.
Meciul de la Rennes a însemnat a 250-a prezență a lui Mircea Lucescu pe banca tehnică a unei echipe în cupele europene. Cu această performanță, antrenorul român l-a egalat pe fostul manager de la Arsenal Londra, Arsene Wenger.
Tehnicianul român este foarte aproape de a ajunge în topul acestei ierarhii. El se află la doar 19 partide de a-l egala pe legendarul manager al lui Manchester United, Alex Ferguson, care are 269 de meciuri în cupele europene.
Mircea Lucescu a lansat un avertisment sumbru referitor la evoluția fotbalului continental. Reputatul tehnician cu 20 de titluri de campion (ca jucător și antrenor) în campionatele României, Turciei și Ucrainei, consideră că direcția în care se îndreaptă fotbalul la nivel de cupe europene este unul total greșit.
”Il Luce” atacă vehement strategia UEFA și prevede apocalipsa cluburilor mici dacă forul continental va continua să implementeze strategia actuală. Concret, el este de părere că în actualul format al Champions League, Europa League și Conference League, doar cluburile mari sunt ”câștigătoare” și că influența acestora se răsfrânge și asupra arbitrajelor.