Fotbal international

Mircea Lucescu, înfrângere la scor cu Barcelona? A mai „încasat-o” de la Messi & comp. Video

04.11.2020 | 19:37
Mircea Lucescu infrangere la scor cu Barcelona A mai incasato de la Messi  comp Video
ADVERTISEMENT

Mircea Lucescu are o misiune grea în această seară la Barcelona din cauza lotului decimat de COVID-19 al lui Dinamo Kiev. Antrenorul român a mai suferit o înfrângere la scor cu echipa lui Leo Messi.

Dinamo Kiev a plecat în Spania cu un lot improvizat din cauza infectărilor cu coronavirus, format de 13 jucători de pe lista A şi 6 de pe lista B.

ADVERTISEMENT

Protocolului sanitar UEFA prevede că dacă o formație nu are cel puțin 13 jucători de la prima echipă cu teste negative, pierde meciul cu 0-3 la „masa verde”. Mircea Lucescu și Dinamo Kiev sunt la limita acestei condiții impuse de forul european.

Poate să evite Mircea Lucescu o înfrângere la scor cu Barcelona? A mai „încasat-o” de la Messi & comp. cu Șahtar Donețk

În afară de valoarea incomparabil mai mare a Barcelonei și a absențelor majore din lotul lui Dinamo Kiev, Mircea Lucescu se confruntă cu o mare problemă pentru postul de portar. Are la dispoziție 3 goalkeeperi foarte tineri: Ruslan Neshcheret (18 ani), Valentyn Morgun (19 ani) și Denys Ignatenko (17 ani).

ADVERTISEMENT

Mircea Lucescu a mai trecut printr-o experiență neplăcută în fața Barcelonei. Era antrenorul lui Șahtar Donețk și ajunsese în sferturile de finală din Champions League, în primăvara lui 2011.

Pe 6 aprilie 2011, campioana Spaniei, antrenată de Pep Guardiola, zdrobea pe Șahtar Donețk cu 5-1 pe „Nou Camp” în prima rundă a „dublei” eliminatorii cu echipa lui Mircea Lucescu.

ADVERTISEMENT

Au marcat atunci Iniesta (2), Dani Alves (34), Piqué (53), Keita (61), Xavi Hernández (86), golul de onoare al lui Șahtar fiind înscris de Yaroslav Rakitskiy (60), transferat la Zenit Sankt Petersburg în ianuarie 2019.

Pe 12 aprilie, în retur, la Donețk, Lionel Messi înscria singurul gol al partidei și devenea astfel, cu 48 de goluri, cel mai bun marcator al Barcelonei într-un singur sezon din istoria de 112 ani a clubului catalan, devansându-l pe brazilianul Ronaldo, 47 de goluri în campionatul 1996-1997.

ADVERTISEMENT

Mircea Lucescu stabilea și el un record, negativ însă în acel aprilie 2011: pierdea pentru prima dată în cariera de antrenor 3 meciuri în 6 zile, 1-5 şi 0-1 cu Barcelona în Liga Campionilor şi 0-1 cu Obolon Kiev în campionatul Ucrainei, la Donețk (9 aprilie).

Mai făcea un duș rece și cu… Dinamo Kiev, 0-3 în deplasare, pe 1 mai, dar la încheierea acelui sezon 2010-2011, Mircea Lucescu reușea „tripla” cu Șahtar, titlul (al cincilea din opt), Cupa (a treia din șase) și Supercupa (a treia din șapte).

„Il Luce” a mai pierdut la 4 goluri și cu Zenit Sankt Petersbug

Neobișnuit cu înfrângerile la scor, Mircea Lucescu a mai suferit o decepție în 2016. Cu Zenit Sankt Petersburg, echipa la care plecase, în mai 2016, după 12 ani glorioși la Șahtar Donețk.

Nu s-a simțit niciodată bine „Il Luce” în Rusia, neînțeles și chiar sabotat de multe ori de jucători, dar pe 27 octombrie 2016 a suferit cea mai usturătoare înfrângere din cele 41 de meciuri în care a condus pe Zenit într-un singur sezon, după care a preluat echipa națională a Turciei.

Zenit Sankt Petersburg era învinsă atunci cu 4-0 de Anji Mahacikala, pe terenul acesteia, meci eliminatoriu în optimile de finală ale Cupei Rusiei. Era prima înfrângere de când preluase Mircea Lucescu echipa.

Fără a fi o scuză, Zenit a jucat în inferioritate numerică din minutul 58, când scorul era doar 0-1. Eliminatul era portarul Mihail Kerjakov, fără care echipa lui Lucescu a primit celelalte 3 goluri în minutele 62, 70 și 79.

  • „Aș fi preferat să joc meciul la o altă dată. Am numai 13 jucători de la prima echipă. Îmi va fi aproape imposibil să fac schimbări. Dar am o singură tactică împotriva Barcelonei, pur și simplu să joc fotbal” – Mircea Lucescu
  • 22 de trofee a cucerit Mircea Lucescu cu Șahtar Donețk în 12 ani (2004-2016): 8 titluri de campioană, 6 Cupe, 7 Supercupe ale Ucrainei și 1 Cupă UEFA (2009), ultima înainte de a se transforma în Europa League
ADVERTISEMENT