Victoria categorică a naționalei României în fața Bosniei, scor 4-1, l-a încântat pe Mircea Lucescu, care a transmis la finalul meciului din Giulești un mesaj de susținere pentru selecționerul Edi Iordănescu.
„Edi trebuie să rămână, sigur, păi ce să facă, să o ia altul de la capăt? E un rezultat promițător. Bosniacii erau deja câștigători de grupă. Dincolo de toate, echipa națională are nevoie de rezultate”, a declarat antrenorul lui Dinamo Kiev.
Lucescu consideră că prestația „tricolorilor” de aseară poate reprezenta un punct de pornire pentru campania de calificare la următorul turneu final.
„Nu e o competiție importantă. Această competiție este folosită de toate echipele pentru jucătorii tineri și pentru formarea unor echipe competitive pentru Campionatul European sau pentru Campionatul Mondial”, a mai spus antrenorul de 77 de ani.
Mircea Lucescu a fost impresionat și de prestația naționalei României, considerând că rezultatul după primele 45 de minute putea fi mult mai mare în favoarea băieților lui Edi Iordănescu.
„A fost un meci bun. Este o confirmare a jocului pe care l-au făcut în Finlanda. A fost o partidă bună acolo. E nevoie de rezultate ca să prindă curaj. Până la 1-0 se vedea că echipa are nevoie de gol. Bosniacii au dominat destul de categoric și puteau să marcheze.
Au dat gol, și-au dat drumul la joc, au avut încredere mai multă, au combinat, au avut ocazii. În prima repriză trebuia să fie 3-0″, a afirmat antrenorul lui Dinamo Kiev.
Totuși, când un jurnalist i-a precizat că România a terminat pe ultimul loc în grupa a treia, ceea ce înseamnă automat retrogradarea în al treilea eșalon al Nations League, Mircea Lucescu a spus doar: „Ce vreți să facem?”
Naționala tricoloră va mai disputa două meciuri amicale până la sfârșitul anului, în luna noiembrie, cu Slovenia acasă și cu Republica Moldova în deplasare.