Mircea Lucescu este cel mai titrat antrenor român din istorie, dar înainte de antrenorat a fost unul dintre cei mai importanți fotbaliști la echipa națională. Andrei Vochin a povestit care a fost ultimul meci al lui „Il Luce”.
În cadrul „Oldies but Goldies”, Andrei Vochin a povestit cum Mircea Lucescu a intrat pe teren la vârsta de 44 de ani. Se întâmpla în primăvara anului 1990, în campionat, pe stadionul „Sportul Studențesc” din Regie. Moderatorul Horia Ivanovici a glumit și a transmis că Cristiano Ronaldo, care și-a prelungit contractul cu Al Nassr, ar vrea să îl depășească pe „Il Luce”.
„Mircea Lucescu e și el în istoria campionatelor, asta pe lângă faptul că a contribuit la multe campionate ca jucător la Dinamo, dar și ca antrenor la Rapid.
El este pe primul loc în topul celor mai vârstnici jucători care au evoluat vreodată în România. La aproape 45 de ani, nea Mircea a jucat un meci oficial în SuperLigă, pe stadionul Sportul Studențesc din Regie.
Să nu ne mirăm că acum, ca antrenor, are 80 de ani, pentru că el încă juca fotbal la 45. (n.r. – A jucat la 45 de ani, deci îl bate și pe Cristiano Ronaldo) Nu știu, cred că el vrea să depășească recordul, pentru că a semnat un nou contract.
Andrei Vochin a dezvăluit că Mircea Lucescu a jucat fotbal până la vârsta de aproape 45 de ani. „Il Luce” a intrat pe teren în ultimele 15-20 de minute și a avut o evoluție solidă. „Cred că vrea să îi depășească recordul lui Stanley Matthews. Fotbalistul din Anglia a jucat un meci oficial la vârsta de 54 de ani. Eu am văzut că acum e un japonez care se apropie de 60 de ani și încă joacă.
Mircea Lucescu a jucat la aproape 45 de ani. Se întâmpla în primăvara anului 1990, cu câteva etape înainte de finalul campionatului s-a hotărât ca jucătorii convocați la lotul național să nu mai evolueze în campionat și să meargă într-un stagiu de pregătire. Atunci erau foarte mulți jucători de la Dinamo și Steaua, iar Dinamo a rămas fără resurse, același lucru întâmplându-se și la Steaua, doar că la Steaua nea Puiu nu a mai jucat. Poate nu vorbim întâmplător de doi titani ai antrenoratului și de doi mari jucători de echipă națională.
Nea Mircea s-a îmbrăcat în echipament pe bancă și a condus echipa până într-un punct, când am văzut că iese la încălzire. Era într-un trening, a ieșit la încălzire și după a intrat pe tren. A intrat în minutul 76, a jucat 15-20 de minute. Nu a jucat rău deloc, nu știu dacă a pierdut vreo minge”, a povestit Andrei Vochin.