Sport

Mircea Lucescu, sfătuit să nu joace cu Nicușor Bancu în barajul Turcia – România. Ce titular surpriză i-a fost propus selecționerului

Doar trei săptămâni ne mai despart până la meciul de baraj Turcia - România. Lui Mircea Lucescu i s-a sugerat să nu-l titularizeze pe Nicușor Bancu și i s-au propus două nume surpriză.
06.03.2026 | 12:55
Mircea Lucescu sfatuit sa nu joace cu Nicusor Bancu in barajul Turcia  Romania Ce titular surpriza ia fost propus selectionerului
Mircea Lucescu, sfătuit să nu înceapă cu Nicușor Bancu titular partida Turcia - România. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Focusul este din ce în ce mai mare pentru partida pe care naționala României o va disputa cu Turcia, iar un fost internațional a avertizat asupra faptului că Nicușor Bancu nu are locul asigurat în primul ”11” și Mircea Lucescu ar putea alege un alt titular.

Nicușor Bancu, scos din calcule pentru Turcia – România. Propunere pentru Mircea Lucescu

Fostul atacant Raul Rusescu este de părere că rapidistul Andrei Borza se află în revenire de formă și ar putea fi titular pe postul de fundaș stânga și a mai oferit un nume surpriză pentru echipa de start a României la barajul cu Turcia.

ADVERTISEMENT

”Vorbiți despre Opruț și Bancu, dar s-ar putea să joace Borza. Să nu uităm că Borza era la echipa națională și a fost accidentat de un maseur la un ‘5 la 2’. E ireală asta! A stat 3-4 luni, i-a luat ceva să-și revină.

Dar vezi că centrarea de la reușita lui Dobre (n.r. – cu Unirea Slobozia) face 90% din gol. Borza începe ușor-ușor să revină la nivelul la care era la Campionatul European de tineret, de exemplu.

ADVERTISEMENT

Ca fundaș central aș merge pe Coubiș. Titular, da! De ce nu? Eu zic că nu este deloc complicat să-l aducă. Jucătorii care au valoare se văd imediat”, a declarat Rusescu, pentru gsp.ro.

ADVERTISEMENT

Marea pierdere a lui Mircea Lucescu

Jucător cu 11 prezențe și un gol la echipa națională, fostul atacant consideră că absența lui Alexandru Chipciu, anunțată în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA, este o pierdere uriașă și consideră că fundașul stânga de la U Cluj ar fi fost titular în duelul cu Turcia.

ADVERTISEMENT

”De ce spun pierdere? Pentru că ideea mea, la cum am simțit că vede lucrurile selecționerul, era că ar fi băgat aceeași echipă precum în meciul câștigat la București cu Austria.

OK, se mai pot schimba lucrurile, dar de asta spun că este o pierdere. Cred că selecționerul ar fi jucat cu echipa din meciul cu Austria, așa că el ar fi fost titular. Să nu uităm, la meciul acela, Chipciu a făcut o fază defensivă de manual”, a spus el.

ADVERTISEMENT

Ce alegeri va face selecționerul pentru linia de mijloc

Raul Rusescu s-a arătat dornic să vadă ce alegeri va face Mircea Lucescu pentru mijlocul terenului, acolo unde mai mulți fotbaliști români au arătat foarte bine în ultima perioadă.

”Va fi super interesant cum va gândi selecționerul. Man și Mihăilă erau indiscutabil numărul 1, chiar dacă jucau sau nu. Probabil vor fi și acum, așa că va fi interesant cum va gestiona mijlocul terenului.

Ai Ianis Hagi, căpitanul naționalei și numărul 10, ai un Răzvan Marin care face un sezon foarte bun, un Marius Marin care este constant tot timpul și pe Dragomir, care a jucat și a fost în prim-plan în Champions League”, a afirmat Rusescu.

Turcia – România, sub semnul întrebării din cauza războiului din Iran

Partida Turcia – România, din semifinalele barajului pentru Cupa Mondială, este programată să se desfășoare pe 26 martie, de la ora 19:00, pe stadionul Beșiktaș Park din Istanbul, însă situația tensionată din Iran pune în pericol desfășurarea jocului.

O rachetă lansată de iranieni a fost interceptată de NATO deasupra teritoriului Turciei. Deocamdată nu s-a luat nicio decizie în privința partidei din baraj, mai ales că incidentul a avut loc în regiunea Hatay, la granița cu Siria, la la aproximativ 800 de kilometri de Istanbul.

”Este mult prea devreme să luăm în calcul ce se va întâmpla cu meciul Turcia – România după atacul Iranului”, au precizat pentru FANATIK surse din cadrul FRF, care au subliniat faptul că în acest moment nu există niciun risc ca întâlnirea să fie mutată.