News

Lucescu și Lupescu, doi români pentru… Fenerbahce! Ar putea fi lovitura anului în fotbal

10.01.2019 | 23:09
Mircea Lucescu,Ionut Lupescu.

Presa turcă scrie în continuu că Mircea Lucescu va fi demis din funcția de antrenor al Turciei. FANATIK a aflat, însă, că „Il Luce” va rămâne selecționer, ba mai mult, ar putea fi, în parael, și pe banca lui Fener!

Mircea Lucescu pregătește o lovitură de proporții pentru contestatari. Deși presa turcă îi cântă prohodul de luni bune și spune că demiterea sa din postul de selecționer al Turciei este doar o chestiune de zile, antrenorul român de 73 de ani rămâne în continuare bine-mersi la conducerea selecționatei Semilunii și, din informațiile FANATIK, urmează să aibă un rol unic în fotbalul mondial, acela de selecționer și antrenor de echipă de club în același timp, prin preluarea lui Fenerbahce Istanbul!

Lucescu la naționala Turciei este o afacere pe care ziariștii din țara Semilunei au categorisit-o deja ca proiect eșuat. Sau, cum a scris cotidianul Fotomac, „un proiect născut mort”. Nici cei de la Hurryet nu s-au lăsat mai prejos: „O generație extrem de interesantă, irosită de un antrenor prost”. Titlurile cu adevărat jignitoare la adresa antrenorului român nu i-au convins, însă, pe șefii Federației turce să facă mișcarea pe care ziariștii o cer de luni bune: demiterea lui Lucescu și înlocuirea sa cu Șenol Guneș, actualul tehnician al lui Beșiktaș.

Mircea Lucescu şi Ionuţ Lupescu, pe banca lui Fenerbahce! Mutarea anului
Cristi Chivu,Mircea Lucescu si Ionut Lupescu in cadrul Adunarii Generale a FRF, desfasurata in Sala Nicolae Dobrin de la sediul Federtiei Romane de Fotbal din Bucuresti, mircuri 18 aprilie 2018.

Dorit să întinerească achipa „canarilor”, cum a făcut și cu naționala

Patronii lui Fenerbace l-au contactat pe Mircea Lucescu încă de la începutul lui noiembrie, speriați de ce se petrece cu formația lor. Asta pentru că echipa de pe malul asiatic al Istanbulului are un parcurs horror în campionat, căzând vertiginos până pe penultimul loc, 17, în ciuda investițiilor imense în transferuri și salarii, în lot aflându-se nume de prim rang precum spaniolul Roberto Soldado sau francezul Mathieu Valbuena. Așa că l-au dat afară pe antrenorul Philip Cocu, lăsându-l pe Erwin Koeman să fie interimar până la numirea unui nou tehnician. Iar acesta va fi, din informațiile FANATIK, chiar românul Lucescu. Bașkanii „canarilor galbeni” au luat acceptul românului și au reușit să-i convingă și pe șefii Federației să-l lase pe „Il Luce” să fie și antrenor al lui Fener, cel mai probabil chiar de la reluarea pregătirilor după pauza de iarnă, și selecționer al echipei naționale în continuare!

Șefii Fenerului vor de la Lucescu ce știe acesta mai bine să facă: reconstruirea echipei, întinerirea ei în următorii 2 ani pentru a redeveni forța care era odată. Nu numai experiențele anterioare ale antrenorului român, în special la Șahtar Donețk, dar și ce a făcut la naționala Turciei îl recomandă: a preluat reprezentativa semilunii (august 2017) cu o medie de vârstă de 29 de ani și a adus-o într-un an și jumătate la o medie de 24 de ani. Este adevărat, cu prețul unor rezultate modeste.

Își ia manager un… Kaiser!

FANATIK a mai aflat că Il Luce nu va merge singur la Fener, ci îl va lua cu el pe Ionuț Lupescu pentru postul de manager general! „Kaiserul” este de acord și experiența căpătată în cei aproape 8 ani în posturi de coordonare la UEFA (din 2011 până în prezent, cu pauza din vară, din perioada alegerilor președintelui FRF) îi dă expertiza necesară.

Relația lui cu Mircea Lucescu este foarte bună și foarte veche. În urmă cu 32 de ani cel mai titrat antrenor român îl promova la prima echipă a lui Dinamo, la doar 18 ani. „Chiar căpitan la Dinamo! Ionuț m-a acompaniat în toată cariera mea cum şi eu l-am acompaniat în toată cariera lui”, a ținut să sublinieze Mircea Lucescu la ziua de naștere a lui Lupescu, care pe 9 decembrie a împlinit 50 de ani.

Ionut Lupescu,Mircea Lucescu si Mircea Pascu in cadrul Adunarii Generale a FRF, desfasurata in Sala Nicolae Dobrin de la sediul Federtiei Romane de Fotbal din Bucuresti, mircuri 18 aprilie 2018. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Ionut Lupescu,Mircea Lucescu si Mircea Pascu in cadrul Adunarii Generale a FRF, desfasurata in Sala Nicolae Dobrin de la sediul Federtiei Romane de Fotbal din Bucuresti, mircuri 18 aprilie 2018.

„Il Luce” l-a susținut prin prezență la alegerile FRF

Relația deosebită pe care o au Mircea Lucescu și Ionuț Lupescu s-a dovedit și prin venirea antrenorului la București, la începutul anului, pentru a-l susține prin prezența sa pe fostul să fotbalist în alegerile pentru președinția FRF. „Ionuţ Lupescu merită din plin să devină preşedintele Federaţiei Române de Fotbal având în vedere experienţa pe care a acumulat-o de-a lungul anilor ca jucător, antrenor, organizator şi administrator, aşa cum a reuşit să o facă în ultimul timp la nivelul UEFA.

Fotbalul românesc are nevoie de experienţa lui Ionuţ Lupescu, de relaţiile pe care şi le-a creat în lumea fotbalului mondial. El merită din plin pentru faptul că a renunţat la o carieră sigură în administraţia UEFA pentru a prelua soarta fotbalului românesc”, spunea Lucescu în februarie. Și îi transmitea public: „Când vei câştiga funcţia de preşedinte, trebuie să aduci în fotbalul românesc ideile, capacitatea de muncă şi entuziasmul tău. Trebuie să îi convingi pe toţi cei din jurul tău că ceea ce vrei să faci nu poate aduce decât bine fotbalului românesc. Îţi doresc din tot sufletul să reuşeşti”. Cu tot sprijinul majorității oamenilor de fotbal marcanți, Lupescu a pierdut alegerile în favoarea lui Răzvan Burleanu. Și astfel, este acum liber să conducă administrativ pe Fenerbahce!

  • „Ionuț m-a acompaniat în toată cariera mea cum şi eu l-am acompaniat în toată cariera lui” – Mircea Lucescu
  • 7 antrenori s-au ocupat și de echipe de club, și de echipe naționale în același timp: Leondin Sluțki (ȚSKA Moscova și Rusia), Rinus Michels (Barcelona și Olanda), Miguel Herrera (Club America și Mexic), Fatih Terim (Galatasaray și Turcia), Dick Advocaat (AZ Alkmaar și Belgia), Sir Alex Ferguson (Aberdeen și Scoția) și Guus Hiddink (Chelsea și Rusia).
  • 13 formații a antrenat Mircea Lucescu în carieră: Corvinul, naționala României, Dinamo, Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid, Inter Milano, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtar Donețk, Zenit St. Petersburg și naționala Turciei
  • 2,5 milioane de euro pe an câștigă Lucescu de la Federația Turcă de Fotbal
  • 5 ani este scăderea vârstei medii a naționalei Turciei, de la 29 la 24 de ani, impusă de Lucescu din august 2017, când a fost numit selecționer