Sport

Mircea Lucescu, subiect de glume în vestiarul Bresciei din cauza lui Dănuț Lupu: „Ți-ai luat bodyguard?”. Cadoul de lux pe care și l-a cumpărat după trei zile

Dănuț Lupu a experimentat o mulțime de lucruri inedite în cariera sa. Fostul fotbalist român a dezvăluit un episod memorabil cu Mircea Lucescu la Brescia.
23.02.2025 | 11:04
Mircea Lucescu subiect de glume in vestiarul Bresciei din cauza lui Danut Lupu Tiai luat bodyguard Cadoul de lux pe care si la cumparat dupa trei zile
Moment fabulos cu Dănuț Lupu și Mircea Lucescu la Brescia. Sursa Foto: Colaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

Dănuț Lupu este un om cu povești de viață fantastice și a dezvăluit câteva din ele în cadrul emisiunii „Suflet de Rapidist”, unde a fost invitatul lui Robert Niță marți, 11 februarie. Fostul fotbalist român a dezvăluit un episod fabulos cu Mircea Lucescu la Brescia.

Dănuț Lupu, moment memorabil cu Mircea Lucescu la Brescia

Dănuț Lupu a trecut în cariera sa și prin fotbalul italian. Ajuns la Brescia sub comanda lui Mircea Lucescu, fostul mare jucător român avea probleme cu kilogramele.

ADVERTISEMENT

În direct la „Suflet de Rapidist”, Dănuț Lupu a dezvăluit că vestiarul a râs de „Il Luce” când l-a văzut alături de el. De asemenea, Lupu a mai surprins la Brescia prin achiziționarea unui bolid la doar câteva zile de când ajunsese la echipă.

„Când am intrat în vestiar au spus ăia că și-a luat nea Mircea bodyguard!”

„A venit nea Mircea în România, ne-am întâlnit și așa l-a cunoscut și domnul Copos, prin mine. Nea Mircea îmi spune că mă ia în Italia, unde am visat toată viața mea, dacă slăbesc.

ADVERTISEMENT

M-am dus la Brescia, când am intrat în vestiar au spus ăia că și-a luat nea Mircea bodyguard. Azi eram la Brescia și am făcut contractul după vreo 36 de zile. Când m-a cântărit și au văzut că am 82 de kile nu le venea să creadă, au zis să aducă alt cântar.

„După 3 zile mi-am luat Lamborghini. Mi-a zis nea Mircea că plec dacă nu duc mașina înapoi!”

Timp de 30 de zile am mâncat conopidă, cartof fiert… Am vrut să joc acolo. Am avut neșansa că nea Mircea a plecat după 8 luni de zile, s-a certat cu ei.

ADVERTISEMENT

Copilul nebun din capul meu… azi eram la Brescia, după 3 zile mi-am luat Lamborghini. Mi-a zis nea Mircea că plec dacă nu duc mașina înapoi.

ADVERTISEMENT

Când m-a văzut nea Mircea cu mașina s-a înnegrit, aștia veneau cu Fiat Panda la antrenament și tu… Am dus-o înapoi”, a spus Dănuț Lupu la „Suflet de Rapidist”.

Dănuț Lupu, afectat de kilogramele date jos la Brescia

Deși fotbaliștii solizi au forță, aceștia nu dispun de o mobilitate tocmai bună. Dănuț Lupu a fost nevoit să slăbească atunci când a sosit la Brescia și a dezvăluit că toate acele kilograme pierdute s-au resimțit: „Te miști altfel, dar în schimb aici după ce am slăbit mi-au trebuit vreo două luni, alergam ca nebunul nu aveam probleme.

Când ajungea mingea la mine nu mai eram lucid, nu mai știam cum să scap de ea. Zici că venea bomba atomică la mine”, a declarat Dănuț Lupu într-o ediție anterioară de FANATIK SUPERLIGA.

Mircea Lucescu, luat la mișto în vestiarul Bresciei din cauza lui Dănuț Lupu