Meciul de vineri contra Viitorului Constanța îi prilejuiește lui Dinamo un nou duel cu Mircea Rednic, antrenorul care i-a adus ultimul titlu de campioană în Liga 1.
Acum pe banca tehnică a echipei constănțene, „Puriul” a pregătit pe Dinamo în patru rânduri, însă de fiecare dată a plecat cu scandal din „Ștefan cel Mare”, cu toate că, exceptând ultimul mandat, rezultatele nu au fost dezamăgitoare.
Mircea Rednic a preluat pe Viitorul la începutul lunii decembrie 2020, chiar după ce constănțenii fuseseră umiliți de Dinamo în „șaisprezecimile” Cupei României, însă nu a reușit să producă revirimentul așteptat de conducere. Echipa patronată de Gică Hagi ocupă locul 13 în Liga 1 și mai are doar șanse teoretice de a prinde play-off-ul. La fel stau lucrurile și la Dinamo, care e cu doar o poziție mai sus în clasament.
Mircea Rednic a fost un jucător de legendă al lui Dinamo, cu care a cucerit numeroase trofee și a ajuns până în semifinalele Cupei Cupelor în 1990, dar a trebuit să aștepte 6 ani de carieră în antrenorat până a primit șansa să îi pregătească pe „câini”.
„Puriul” a debutat în antrenorat în 2000, la Rapid, și a mai trecut pe la FCM Bacău, Al Nasr, Universitatea Craiova și FC Vaslui până să o preia pe Dinamo în iulie 2006. Formația din „Ștefan cel Mare” se afla atunci într-o perioadă dificilă, rezultatele întârziau să apară, dar Rednic a reușit un sezon absolut fantastic, încununat cu titlul de campioană și calificarea în primăvara europeană.
Pe lângă aceste performanțe, în memoria suporterilor mai rămân și cele 13 victorii consecutive obținute în debutul sezonului, precum și faptul că Dinamo a câștigat toate cele 4 partide disputate tur-retur împotriva marilor rivale Steaua și Rapid. Succesul din Ghencea, 4-2 în sâmbata Paștelui din 2007, a avut o semnificație specială, fiind primul obținut de „câini” în deplasare împotriva „roș-albaștrilor” după o pauză de 18 ani.
Cu toate acestea, peste Dinamo avea să dea ghinionul în acel sezon de poveste. AC Milan reușea să câștige incredibil Liga Campionilor, iar „alb-roșiii” ratau la mustață accesul direct în grupe, fiind obligați să dispute un tur preliminar. Unde aveau să fie eliminați de Lazio, deși erau calificați după disputarea a trei reprize dintre cele patru ale dublei manșe. A fost 1-1 pe „Olimpico”, iar în returul de pe stadionul „Lia Manoliu” la pauză Dinamo conducea cu 1-0. A urmat însă o ultimă repriză de coșmar, italienii au întors scorul la 3-1 și acesta a fost începutul sfârșitului.
La câteva zile distanță, Dinamo pierdea și în campionat pe teren propriu în fața Gloriei Bistrița, scor 0-1, iar demiterea a venit firesc. Mai ales că între Rednic și „greii” vestiarului exista un conflict mocnit din finalul sezonului anterior, de la celebrul meci câștigat cu 1-0 în fața lui CFR Cluj, care a ajutat Steaua să termine pe locul 2 în campionat și să participe în preliminariile Ligii Campionilor.
Se vorbea la vremea respectivă că Gigi Becali ar fi oferit o primă de un milion de euro pentru victoria „câinilor”, dar banii nu au ajuns în totalitate la jucători, iar de aici a început ruptura Rednic – fotbaliști.
La mai puțin de un an de la despărțirea cu scântei din toamna lui 2007, Mircea Rednic revine pe banca lui Dinamo în iulie 2008. Obiectivul era clar: câștigarea titlului și participarea în grupele Cupei UEFA.
Dar începutul nu este de bun augur, pentru că parcursul european se termină brusc, chiar de la primul adversar. Dinamo pierde calificarea în grupe în fața olandezilor de la NEC Nijmegen, după 0-1 în deplasare și 0-0 pe teren propriu. Încrederea șefilor în Mircea Rednic începe să scadă din nou, însă rezultatele pe plan intern sunt bune, astfel că este păstrat în funcție.
Rămasă doar în lupta pentru titlu și fără alte complicații europene pe cap, Dinamo este în grafic până aproape de finalul campionatului, fiind echipa cea mai bine plasată în lupta pentru trofeu. Totul până în ultimele 3 etape… Când vine DEZASTRUL!
„Câinii” se împiedică pe rând cu Unirea Urziceni (0-1 în deplasare), cu FC Brașov (0-2 pe teren propriu) și cu FC Argeș (2-5 în deplasare), rezultate în urma cărora nu numai că ratează titlul, ajuns la Urziceni, dar pierd și poziția a doua, care ducea în preliminariile Ligii Campionilor.
O nouă șansă ratată de Borcea și compania, care nu-i pot ierta lui Rednic contraperformanța. Urma o nouă demitere, dar de data aceasta nu direct, ci mascată prin numirea lui Cornel Dinu în funcția de manager general și supervizor al lui Rednic. Mutare pe care, normal, „Puriul” nu o putea accepta și decidea să demisioneze.
„Am nişte principii şi nu pot să mă abat de la ele. Dacă n-aveţi încredere în mine, faceţi ce vreţi”, le-a transmis atunci Mircea Rednic acționarilor și se despărțea pentru a doua oară de Dinamo, cu promisiunea fermă că nu va mai reveni niciodată la club atât timp cât Cristi Borcea va fi în conducere.
Preluat în 2013 de Ionuț Negoiță, Dinamo începe să aibă din ce în ce mai mult probleme, mai ales în privința rezultatelor. S-au încercat diverse formule, atât la nivelul conducerii administrative, cât și la nivelul staff-ului tehnic sau a lotului de jucători, însă niciuna dintre acestea nu a dat roade.
Și se ajunge iar la varianta Mircea Rednic. Care poposește din nou în „Ștefan cel Mare” în mai 2015, pe finalul ediției 2014/2015 din Liga 1. Un sezon compromis, fără niciun obiectiv de apărat, misiunea lui Rednic în etapele rămase de disputat fiind aceea de a pregăti campionatul următor.
Rămas singurul factor de decizie la nivelul lotului, după plecarea lui Dinu Gheorghe, cel care îl readusese de fapt în „haită”, Rednic se apucă de treabă și reușește câteva transferuri spectaculoase. Au venit jucători necunoscuți la prima vedere, dar care s-au dovedit a fi implanturi foarte bune, și pe care Ionuț Negoiță avea să ia și bani frumoși în viitor. Palic, Mevlja, Puljic, Anton sau Gnohere sunt doar câțiva dintre cei cu care Mircea Rednic încerca să construiască „noul” Dinamo și cu ajutorul cărora reușea să termine pe locul 2 în sezonul regulat. E drept, au existat și câteva chixuri, gen Vojnovic sau Bartalsstovu, dar, per total, campania de achiziții a fost una reușită.
Intrată pe locul 2 în play-off, Dinamo avea chiar speranțe la titlu, dar în „finala de 6” lucrurile nu au mai stat așa de bine ca în prima parte a campionatului. Chiar dacă nu pierd, „câinii” nici nu câștigă de foarte multe ori, punctele pierdute îndepărtându-i definitv de locul 1, pentru care rămân să se bată Astra și FCSB. Consolarea fanilor este că în cele 4 meciuri directe cu rivala patronată de Gigi Becali, Dinamo reușește o victorie și 3 egaluri, rezultate dublate de încă două egaluri în semifinalele Cupei României (0-0 pe teren propriu și 2-2 în deplasare), care o propulsează în finală.
Din păcate pentru Mircea Rednic, totul se rupe în penultima etapă la Giurgiu, contra unei Astre deja „îmbătată” de cucerirea primului titlu de campioană din istorie. Dinamo pierde inexplicabil cu 2-4 și ratează astfel locul 3. Sezonul putea fi salvat prin cucerirea Cupei, dar o nouă tragedie urma să se abată asupra clubului din „Ștefan cel Mare”.
Pe 6 mai 2016, în ultima etapă împotriva Viitorului, meci care nu mai conta pentru niciuna dintre cele două echipe, aveam să asistăm la o nouă dramă petrecută pe un teren de fotbal în România. Introdus pe teren în minutul 63 în locul lui Bicfalvi, Patrick Ekeng se prăbușea din senin pe gazon câteva minute mai târziu. A fost transportat de urgență la spital, însă din păcate nu s-a mai putut face nimic.
Moartea lui Ekeng îi dărâmă efectiv pe „câini”, care nu-și revin nici în finala Cupei contra lui CFR Cluj. Au pierdut inexplicabil la penalty-uri, deși în minutul 35 al meciului conduceau cu 2-0! A fost motivul perfect pentru Ionuț Negoiță de a se debarasa de Mircea Rednic, pe care l-a acuzat că a încărcat foarte mult bugetul clubului cu salariile jucătorilor transferați, iar rezultatele nu au fost pe măsura investițiilor.
După ce a plecat în condiții nu tocmai amiabile de la Dinamo în 2016, puțină lume mai credea că Mircea Rednic și Ionuț Negoiță vor mai putea colabora vreodată. Dar niciodată să nu spui niciodată… Iar imposibilul s-a realizat în octombrie 2018, când „Puriul” devenea cel de-al treilea antrenor al „câinilor” în numai 11 etape, după Florin Bratu și Claudiu Niculescu.
Adus din disperare de cauză, după ce exista pericolul ca Dinamo să rateze pentru al doilea an consecutiv play-off-ul, Mircea Rednic era văzut ca antrenorul ideal să redreseze o corabie ce lua din ce în ce mai mult apă. Numai că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, „Puriul” neputând să înfăptuiască minunea.
În ciuda transferurilor numeroase efectuate în pauza de iarnă, Dinamo nu a reușit clasarea în primele 6 formații ale campionatului. Ba, mai mult, și evoluția din play-out a fost una dezamăgitoare, chiar dacă adversarii întâlniți au fost destul de modești. Formația din „Ștefan cel Mare” termina în genunchi un sezon în care s-a chinuit în permanență, iar locul 9 ocupat la finalul campionatului reflecta în totalitate situația de la club.
Cum era de așteptat, nimeni din conducerea clubului nu și-a asumat eșecul, iar toate oalele s-au spart în capul lui Mircea Rednic. Care a fost demis total neașteptat, la fel ca și atunci când fusese numit în locul lui Claudiu Niculescu. „Bogdan Bălănescu m-a anunțat astăzi că Ionuț Negoiță a luat decizia să mă demită. Am rămas surprins. Eu nu am avut nicio discuție cu Negoiță, ăsta este adevărul. Am pus foarte mult suflet și nu numai în perioada asta. Dacă mă mai gândesc să cumpăr clubul? Eu la ceea ce simt pentru Dinamo nu o să renunț niciodată. Problema este că nu avem stadion. Iar firma aia a lui Ionuț Negoiță nu deține palmaresul, nu deține mai nimic. Doar un tâmpit ca mine putea să bage bani așa. Dar măcar dacă se rezolva problema stadionului erau oameni interesați. Nu se știe ce se va întâmpla în viitor. Am spus că până la 60 de ani voi mai antrena și după aia vom vedea”, declara Mircea Rednic după ce fusese dat afară pentru a patra oară de la Dinamo.
Decizia demiterii lui Rednic a fost cu atât mai surprinzătoare, cu cât tehnicianul a ajutat financiar clubul pe toată durata campionatului cu sume consistente, de ordinul sutelor de mii de euro. Negoiță nu a ținut însă cont de acest lucru, la fel cum nu a ținut cont nici de reacția violentă a fanilor, care i-au atacat hotelul pe care îl deține, pentru a împiedica înlocuirea lui Mircea Rednic cu Eugen Neagoe.
Dinamo nu ar trebui să se simtă confortabil în perspectiva meciului de vineri cu Viitorul, pentru că nu s-a descurcat foarte bine în partidele contra echipelor antrenate de Mircea Rednic. Au fost 8 asemenea situații, iar palmaresul îi este favorabil „Puriului”, care a înregistrat 4 victorii, un egal și 3 înfrângeri.
Cele mai recente confruntări între Mircea Rednic și Dinamo au avut loc în play-out-ul sezonului trecut, pe când tehnicianul era la Poli Iași. „Puriul” a ieșit cu bine din dubla întâlnire, reușind o victorie cu 1-0 în Copou și un egal 1-1 în „Ștefan cel Mare”.
Rednic are cel mai bun palmares contra „câinilor” pe banca Rapidului, cu care a obținut două victorii din tot atâtea partide. Cu FC Vaslui are o victorie și o înfrângere, iar cu Petrolul și Astra are câte un insucces.