Fostul mijlocaș de la FCSB, ajuns gratis în Giulești, a fost pus pe liber de Marius Șumudică, așa cum a anunțat FANATIK. Însă, după despărțirea de Rapid, Răzvan Oaidă nu a mai semnat nici cu UTA Arad, favorita în acest caz, iar Mircea Rednic a dezvăluit motivul.
Arădenii se pregătesc pentru meciul de luni cu Hermannstadt din etapa 9. Înaintea duelului din SuperLiga, Mircea Rednic a ținut conferința de presă în care a dezvăluit motivul pentru care Răzvan Oaidă nu a mai semnat cu UTA.
Potrivit tehnicianului “Bătrânei Doamne”, se pare că fostul jucător de la Rapid și FCSB își dorește să aibă o experiență în străinătate. În cazul în care acesta nu va avea nicio ofertă, UTA Arad va fi următoarea sa echipă din România.
“Știți foarte bine, am nevoie de un atacant care să înscrie, un atacant care să aibă talie. Am fost întotdeauna foarte aproape, dar în ultimul moment jucătorii respectivi au ales partea financiară.
Noi n-am putut să ne batem cu echipe din Turcia sau Arabia. Suntem în discuții cu doi atacanți. Acum să vedem cine ne dă primul răspuns favorabil și mai mult ca sigur vom transfera.
S-a discutat și cu Oaidă. Oaidă a cerut un moment de… își dorește să joace în străinătate, să găsească un club în străinătate.
Dacă nu, a zis că noi suntem prima opțiune. El își dorește, dar poate nu are”, a spus Mircea Rednic la conferința de presă care a avut loc înaintea duelului cu Hermannstadt.
În cariera sa, Răzvan Oaidă a mai evoluat la juniorii lui Wolverhampton și Brescia, după care a făcut pasul la FC Botoșani. Către formația lui Valeriu Iftime, Gigi Becali a achitat 950.000 de euro în 2019 pentru mijlocaș.
Însă, patronul nu a mai fost încântat de prestațiile lui Răzvan Oaidă și a decis să îl lase liber de contract. Astfel că în 2023, mijlocașul de 26 de ani a semnat cu rivala din oraș, Rapid.
850.000 de euro este cota de piață a fotbalistului, potrivit Transfermarkt. 217 meciuri a strâns Răzvan Oaidă în cei 6 ani petrecuți în SuperLiga. În timpul acesta, mijlocașul a marcat de 9 ori și a oferit 12 pase de gol.
În cariera sa, Răzvan Oaidă a evoluat și la echipele de tineret ale naționalei României. La U17, U18, U19 și U21, mijlocașul a strâns 29 de selecții. Oaidă are un sigur trofeu câștigat în până acum, este vorba de Cupa României din 2020 cu FCSB.