Sport

Mircea Rednic, extrem de dezamăgit după UTA – CFR Cluj 1-4: „Ei au cumpărat un jucător cu 700.000 de euro, Șumudică a adus 16 jucători, noi luăm gratis ca să facem față”

UTA a suferit un eșec dur pe teren propriu, 1-4 contra lui CFR Cluj, în etapa 26 din Superligă. Mircea Rednic a reacționat la finalul meciului.
10.02.2025 | 23:35
Mircea Rednic extrem de dezamagit dupa UTA  CFR Cluj 14 Ei au cumparat un jucator cu 700000 de euro Sumudica a adus 16 jucatori noi luam gratis ca sa facem fata
Mircea Rednic a reacționat după eșecul dur suferit de UTA, 1-4 cu CFR Cluj. FOTO: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Învinsă de FCSB pe 26 ianuarie, UTA a înregistrat mai apoi două rezultate pozitive în deplasare, o remiză la Sibiu și un succes pe terenul Politehnicii Iași. Luni seară însă, arădenii au avut o evoluţie extrem de palidă în disputa contra lui CFR Cluj, pierdută cu 4-1. Mircea Rednic a reacționat la finalul partidei.

Ce a declarat Mircea Rednic după UTA – CFR Cluj 1-4

Fostul jucător al CFR-ului, Valentin Costache, a marcat unicul gol al „roș-albilor”, în timp ce oaspeții au punctat prin Louis Munteanu, cu o „dublă”, Simao Rocha și un autogol al lui Florent Poulolo.

ADVERTISEMENT

La final, Mircea Rednic a recunoscut superioritatea adversarilor: „N-au avut multe situații, dar cele pe care le-au avut le-au băgat în poartă. Dacă stau să mă gândesc, înafară de golul doi, restul… mingi șutate pe la corner, vine unul și deviază, și-o bagă al meu în poartă. Dar, au pus presiune, e greu, mai ales astăzi, noi n-am contat în atac. E greu când mingile vin foarte repede din față, e o echipă căreia dacă îi dai spații, te judecă. Noi astăzi n-am fost prezenți, nu știu dacă a fost teamă, chiar n-am înțeles. Cu așa ușurință să ajungă adversarii în fața porții, cu așa ușurință să pierzi duelurile, au fost multe pase greșite.

(n.r. există și vreun lucru pozitiv?) Am dat și noi un gol… Costache a jucat bine, dar el, săracul, din cauză că nu avem soluții în atac trebuie să joace pe acel post. Vuletich e accidentat, Harrison a fost și el, de-abia a intrat acum, noi tot trebuie să improvizăm.

ADVERTISEMENT

Îi felicit pe cei de la CFR, victoria e clar meritată. În prima repriză au fost periculoși doar la fazele fixe, în repriza a doua ne-am deschis prea mult, ne-au surprins și ei nu te iartă” a afirmat antrenorul UTA-ei.

UTA încheie etapa pe locul 11, cu 30 de puncte, iar în următoarea rundă va juca pe terenul Petrolului, sâmbătă, de la ora 15:00.

ADVERTISEMENT

„Obiectivul nostru este să nu retrogradăm”

Arădenii au mari probleme de lot, în special în atac, iar în ultimele zile i-au ratat atât pe Elvir Koljic, care a semnat cu Rapid după ce a fost aproape de un transfer la FCSB, cât și pe Daniel Popa, ajuns în divizia secundă din Turcia, la Genclerbirligi.

ADVERTISEMENT

UTA a confirmat oficial duminică transferul „vârfului” nigerian Nsungusi Effiong, însă acesta nu va fi disponibil prea curând, din cauza unor probleme cu actele.

În acest context Mircea Rednic a fost extrem de realist cu privire la obiectivele pe care și le propun arădenii în finalul sezonului: „Trebuie să fim realiști la ce lot avem. Ei l-au băgat pe Postolachi, eu l-am băgat pe Cristea de la Zalău, e greu să faci față. Pe noi ne arde buza în atac, tot vorbim de la începutul sezonului și aducem un jucător din Nigeria, care o să vină peste o lună, nu are viză, degeaba are calitate, nu putem să-l aducem. O să fie greu, eu trebuie să improvizez. O să mă descurc cum am făcut-o și până acum. 

CFR iar a cumpărat un jucător cu 700.000 de euro (n.r. Lindon Emerllahu). Șumudică 16 jucători a adus, noi luăm gratis ca să facem față. Și facem față, obiectivul nostru este să nu retrogradăm. 

Avem ceva pe tun (n.r. un transfer), plus fundașul central-mijlocaș, pe care puteam astăzi să-l țin rezervă, dar n-am vrut să risc” a transmis experimentatul tehnician.

Pe lângă nigerianul Effiong, UTA i-a mai transferat în această iarnă pe portarul Andrei Gorcea, mijlocașul Marian Danciu și atacantul Shayon Harrison.