Naționala României și-a câștigat grupa din Nations League cu maximum de puncte. Totuși, Mircea Lucescu nu are parte doar de admiratori. Selecționerul a primit un mesaj critic din partea lui Mircea Rednic.
Deși „tricolorii” au avut un nou parcurs perfect într-o campanie a echipelor naționale, Mircea Rednic a avut câteva cuvinte de spus în ceea ce privește jocul prestat de elevii lui Mircea Lucescu.
„Puriul” nu a fost încântat de cum au arătat jucătorii lui „Il Luce” în partidele cu Kosovo. De asemenea, Lucescu senior a fost atenționat de Rednic după ce s-a implicat în polemica FCSB – Steaua.
„Nu înțeleg nimic din decizia UEFA. Până la urmă noi suntem vinovați, la cât avem de plătit. Dacă aș fi judecat eu, lăsam rezultatul care a fost, dar le dădeam amendă și suspendare celor de la Kosovo. Din toată chestia asta, noi am ieșit cei mai șifonați.
Rezultatele sunt, dar jocul? Kosovo a fost în ambele meciuri mai bună. Eu spun adevărul. Nea Mircea a cerut numai rezultatul. Nu trebuie să se supere.
Kosovarii nu trebuiau să iasă de pe teren. Meritau mai mult. Nu înțeleg de ce au făcut asta. Acum, sunt amendați și ei și noi”, a declarat Mircea Rednic, în cadrul unei conferințe de presă.
„Ce am spus se adeverește acum, despre numirea lui Mircea Lucescu la echipa națională. FCSB, cu Steaua lor, au început deja să-l atace!”, a mai spus antrenorul celor de la UTA Arad.
Recent, a existat un schimb de replici între Mircea Lucescu și Edi Iordănescu. Totul a pornit de la remarca actualului selecționer în legătură cu procentul de posesie pe care naționala României la avut la EURO 2024.
„Il Luce” a venit ulterior cu noi precizări despre ceea ce a afirmat inițial: „Am preluat echipa națională pentru că am fost obligat, era într-o situație în care nu avea cine să o facă.
Am preluat echipa națională pentru că am fost obligat, era într-o situație în care nu avea cine să o facă”, a spus Mircea Lucescu în cadrul unei conferințe de presă.