Fotbal intern

„Puriul” îi răspunde lui Mircea Lucescu. „Nu vreau să zic cum îl numește lumea pe el! M-a deranjat!” EXCLUSIV

21.01.2019 | 19:33
Puriul ii raspunde lui Mircea Lucescu Nu vreau sa zic cum il numeste lumea pe el Ma deranjat EXCLUSIV

Mircea Rednic a vorbit pentru FANATIK despre ruptura dintre el și Mircea Lucescu, iar antrenorul lui Dinamo București nu s-a ferit să îi răspundă lui “Il Luce”. Acesta susține că a fost deranjat de faptul că selecționerul Turciei a declarat că nu a fost sunat de “Puriu”, mai ales că e “omul pe care l-a ajutat cel mai mult”.

Care este situația cu Mircea Lucescu, pentru că a fost așa o chestie venită din senin, când a spus că „dintre toți foștii mei elevi doar Mircea nu mă sună”.
– Asta m-a deranjat mai mult. Nu mai zic că a fost publicat interviul cu două ore înainte de Anul Nou. Au avut grijă să îmi strice Revelionul. Asta nu înseamnă că nu îl respect sau nu îl apreciez pentru ceea ce face. Am motivele mele, dar nu vreau să vorbesc despre asta. OK, poți să spui ce vrei, dar să spui de „strâmb” ceva. Eu nu am fost strâmb cu el, din contră. Cei care am fost la Hunedoara am făcut atâtea sacrificii să nu îl dezamăgim. Prin felul nostru, comportamentul nostru, evoluțiile noastre și el a avut foarte multe de câștigat.

De unde a pornit ruptura dintre Mircea Rednic și Lucescu

Credeți că se trage de la faptul că dvs v-ați mai împuns cu Răzvan Lucescu când erați amândoi în Liga 1?
– A fost în anul când am câștigat campionatul. Când el era Rapid. Era normal. El a spus niște lucruri, eu am spus niște lucruri, dar nea Mircea nu s-a băgat între discuțiile pe care le-am avut cu Răzvan. Eu îl respect pe Răzvan, îl felicit pentru ceea ce face în Grecia, pentru că e vorba și de imaginea noastră în străinătate.

Poate l-a deranjat că i-ați spus că e „băiatul lui tata”.
– Cum eu îmi iubesc copiii și el își iubește copiii. Dar eu niciodată nu am comentat de rău de el, dar asta nu înseamnă că dacă îi dau un telefon, țin mai mult la el sau nu. Și el are problemele lui, eu poate am vrut ca prin deciziile pe care le-am luat… nu vreau să îi cer un sfat lui Lucescu, pentru că el nu știe problemele pe care le am eu. Chiar în ultima perioadă la Rapid am fost mai mult antrenor decât jucător, după ce a plecat el.

Mircea Rednic îl îmbrățișează pe Mircea Lucescu

Mircea Rednic îi răspunde lui Mircea Lucescu

„M-a deranjat chestia cu „Strâmbul”, că și eu pot să îi zic cum îi zicea lumea lui. M-a mai deranjat chestia cu „pe mine m-a ajutat cel mai mult”. Lumea trebuie să știe, eu când am ajuns la Hunedoara, eram calificați la echipa națională de juniori. Plus că jucasem și la echipa mai mare, 60-61. Deci eu am fost doi ani la rând titular la naționalele de junior, dar Andone nu a fost, Gabor nu a fost, Klein nu a fost și nici Mateuț. Eu nu am fost format de Mircea Rednic, eu veneam de la Luceafărul deja format, titular la echipa națională de juniori. De altfel, la performanțe și la prezențe la echipa de juniori, am fost în echipa lumii, alături de Messi sau Maradona. Puteți să verificați. Deci nu am fost un jucător care a fost adus din curtea de fotbal a lui Hunedoara și m-a format. M-a învățat multe lucruri, am trecut la alt nivel, dar aveam abc-ul fotbalului”, a spus Mircea Rednic într-un interviu EXCLUSIV acordat pentru FANATIK.RO în cantonamentul din Antalya, Turcia.