UTA traversează o perioadă extrem de complicată. Arădenii au ajuns la 6 meciuri consecutive fără victorie în Superliga României, iar suporterii nu mai au răbdare. Recent au apărut speculații despre viitorul lui Mircea Rednic pe banca echipei, iar un oficial al clubului a oferit o primă reacție.
Arădenii aveau ca obiectiv calificarea în playoff-ul Superligii, însă în acest moment ocupă abia locul 14 în clasament. Cu o singură victorie în primele 10 etape, viitorul nu arată deloc promițător. Deși Mircea Rednic are în lot mai mulți jucători valoroși, rezultatele întârzie să apară.
În presa din România au apărut informații conform cărora oficialii de la UTA Arad s-ar fi interesat de situația lui Cristiano Bergodi pentru a-l înlocui pe Mircea Rednic. Tehnicianul italian este liber de contract după despărțirea de Rapid.
Alexandru Meszar, omul numărul unu de la UTA Arad, a dezmințit zvonurile. Acesta a fost întrebat dacă a purtat negocieri cu Cristiano Bergodi și a declarat că nu s-a pus problema. În plus, acesta a vorbit și despre situația echipei, dar și despre partida din weekend cu CFR Cluj.
„(Ați discutat cu Cristiano Bergodi?) Infirm, deci nu”, a declarat Alexandru Meszar, conform IamSport.
„Din punctul meu de vedere, de data aceasta CFR-ul are mai greu decât noi, având în vedere că ei sunt clar favoriții. Noi nu avem nimic de pierdut, doar de câștigat. Bineînțeles că mergem după puncte la Cluj.
În clasament nu stăm grozav, dar având în vedere că din 10 partide am pierdut doar 3, nu facem o tragedie din situația actuală.
Mircea Rednic este bine. Nu demult am vorbit cu dânsul, se pregătea să plece spre antrenamentul de după-amiază. Ce știm este că este bine și de astăzi se apucă de treabă”, a mai spus Meszar.
Mircea Rednic, actualul antrenor al arădenilor, a recunoscut după meciul cu Poli Iași că jocul nu a fost deloc bun și a vorbit și despre atitudinea suporterilor, care încă de la debutul partidei au scandat împotriva conducerii de la UTA.
„E o luptă între suporteri și conducere. Înainte de meci, galeria a început să strige împotriva conducerii. Dacă ești suporter, trebuie să fii alături de echipă în momentele grele.
Au aruncat chiar și cu o sticlă către Fabry, au fost foarte agresivi. Noi dorim mai mult. Probabil e o problemă de calitate. Oricum, în repriza a doua am arătat mai bine. Poate asta mi-o reproșez, că nu am fost inspirat în alcătuirea echipei”, a spus Mircea Rednic după meciul UTA – Poli Iași 0-0.