Mircea Rednic (62 de ani) s-a arătat fericit, după ce UTA a învins-o pe Poli Iași în deplasare cu 1-0. Până la acest meci, ”Bătrâna Doamnă” legase trei etape consecutive fără succes la nivelul Superligii.
Antrenorul arădenilor a transmis că echipa sa își propune să termine pe primul loc în play-out, pentru a putea participa la barajul din primul eșalon pentru un loc în preliminariile Conference League.
”Puriul” l-a felicitat pe Daniel Zsori pentru golul victoriei din minutul 79, marcat printr-o execuție rafinată cu călcâiul. Tehnicianul ”Bătrânei Doamne” și-a exprimat speranța ca lotul său să fie întărit la mijloc cu doi jucători.
”Puncte mari, muncite, pe un teren greu. Mă bucur că Zsori a înscris un gol frumos, îl felicit pentru că săptămâna asta nu s-a antrenat. Deci l-am forțat și a intrat forate bine. Și ceilalți au intrat foarte bine.
Trebuie să amintim și de adversarii noștri care au avut o posesie bună și o ocazie mare. Am avut și puțin noroc, chiar mă bucur pentru că trecem printr-o perioadă grea.
Ăsta e el, două călcâie, o foarfecă, o umbrelă, mă bucur pentru el. Asta a fost șansa lui, urmează meciul cu CFR și ne gândim la play-off. Nu ajungem, dar măcar să avem liniște în play-out. Ne gândim să terminăm pe primul loc în play-out, mai ales că acum avem drept de joc în Europa.
Sper să mai vină unul sau doi, cam două posturi la mijloc aș vrea să acoperim, pentru că suferim. Mi-aș dori, dar mai vedem”, a declarat Mircea Rednic, la finalul partidei Poli Iași – UTA, conform digisport.ro.
În urma succesului de pe terenul celor de la Poli Iași, UTA a ajuns la 30 de puncte și a urcat cel puțin provizoriu pe locul zece. Etapa următoare, pe 10 februarie, arădenii îi vor primi acasă pe cei de la CFR Cluj.
De cealaltă parte, problemele se adâncesc pentru elevii lui Vasile Miriuță. Poli Iași a ajuns la al cincilea eșec consecutiv în campionat și a rămas pe locul 15 retrogradabil direct cu 22 de puncte. Moldovenii se vor deplasa, pe 9 februarie, pe terenul liderei ”U” Cluj.