Fotbal intern

Mircea Rednic, despre Marius Șumudică și Meme Stoica: „Nu rămân dator”

Mircea Rednic despre Marius Sumudica si Meme Stoica Nu raman dator

Antrenorul lui Dinamo București, Mircea Rednic, a vorbit într-un interviu pentru FANATIK despre relația pe care o are cu Marius Șumudică și Meme Stoica, după ce în ultima perioadă a avut mai multe schimburi de replici destul de dure cu cei doi.

Mircea Rednic a rememorat conflictul pe care l-a avut cu Marius Șumudică, după ce actualul antrenor al lui Dinamo a plecat din Arabia Saudită, acolo unde Șumudică încă antrenează la Al-Shabab. Atunci, „Șumi-gol” a bătut un apropo la faptul că Rednic a venit să facă politica de transferuri la Dinamo: „Este unul din managerii din România, cred că singurul manager din România la ora actuală care face și desface și la transferuri și peste tot, a găsit cred că și mediul propice în momentul de față și să dea Dumnezeu să prindă play off-ul ceea ce își dorește foarte mult împreună cu fata dânsului cu care lucrează foarte bine în ultimul timp, am văzut, și ce să facem, trebuie să ne apucăm să aducem familiile aproape de fotbal că văd că aceasta este rețeta succesului în ultimul timp.”

Mircea Rednic, despre Marius Șumudică: „Eu nu am avut un euro la Al-Faisaly”

Despre acest schimb de replici tăios cu Șumudică, Mircea Rednic a spus:  „Păi ce am zis la o televiziune nu a fost deloc cu răutate. Am zis că e bine dacă i s-a făcut rău și după 10 minute a putut da un interviu. A mai fost chestia cu bugetul… El se plânge? Eu nu avut un euro la Al-Faisaly, el a avut câteva milioane bune, a și dat vreo 2 pe Constantin Budescu. Nu am zis-o deloc cu răutate. Apoi el a început să se atace, a zis de fiică-mea și m-a deranjat și eu i-am răspuns pentru că nu rămân dator.”

Rednic a dat și o replică lui Meme Stoica, cel care a scris într-o postare pe facebook că Harlem Gnohere are un palmares mai bun decât el: „Nu a fost conflict, dar m-a deranjat. El a avut o relație deplasată. A comparat performanțele mele ca antrenor cu performanțele „Bizonului”. M-a deranjat… El care e un tip calculat a greșit aici. Echipele pentru care a jucat Bizonul nu se compară cu echipele pe care le-am antrenat eu.”

2 titluri în Liga 1 a câștigat Mircea Rednic ca antrenor