Politehnica Iași și UTA s-au întâlnit în etapa a doua din play-out, iar elevii lui Vasile Miriuță i-au zdrobit pe teren pe arădeni. Ieșenii și-au făcut partida ușoară și au intrat la pauză cu un avantaj de 3 goluri, chiar dacă au avut o posesie de doar 27%. La final, Mircea Rednic le-a atras atenția fotbaliștilor săi spunând că trebuie să fie concentrați până la finalul sezonului și abia apoi să se gândească dacă vor pleca sau nu de la club
Vasile Miriuță a reușit să pună Politehnica Iași pe un drum bun după ce a preluat echipa la finalul lunii ianuarie. Deși a pierdut primele două meciuri pe banca tehnică a ieșenilor, antrenorul în vârstă de 56 de ani a ajuns la al șaptelea meci fără înfrângere în SuperLiga României.
Duminică după-amiază, formația din Copou a depășit în clasament echipa antrenată de Mircea Rednic, impunându-se categoric cu scorul de 4-0. La finalul partidei, „puriul” a dezvăluit ce le-a spus elevilor săi la vestiare după rușinea trăită pe teren:
„Nu am cum să nu fiu supărat, pentru că am făcut multe cadouri. În afară de primul gol, când am fost surprinși, restul au fost cadouri. Ca joc, am dominat în prima repriză. Am ajuns în fața porții, dar nu am dat goluri. Ei au speculat greșelile noastre și ne-au taxat.
Am avut posesia. Până acum nu am avut posesia, dar degeaba dacă nu marchezi sau câștigi. Încă nu am găsit soluții în atac. Costache nu e chiar vârf. Când faci cadouri, atunci plătești. Asta nu înseamnă că iau din meritele Iașiului”, a declarat Mircea Rednic, conform Digi Sport.
Deoarece la începutul play-out-ului punctele se înjumătățesc, orice echipă înregistrează câteva rezultate negative consecutive poate ajunge în „zona roșie” a SuperLigii României. Deși în prima etapă UTA a învins Oțelul cu scorul de 2-0, după înfrângerea de duminică echipa lui Mircea Rednic rămâne prima deasupra liniei:
„Dacă pierzi un meci, deja ai emoții. Diferența de scor a fost cam mare. Nu e prima oară. Poulolo și Damian au zburat vreo 15.000 de km. Au venit obosiți. A trebuit să improvizez. Au fost unii jucători care au sosit la lot, după pauza internațională, joi noapte (n.r. 27 martie), iar noi vineri am ajuns la Iași. Restul trebuiau să arate că mă pot baza pe ei.
Le-am zis să nu își facă reproșuri. Câștigăm împreună și pierdem împreună! Clar că atunci când pierzi, antrenorul e de vină și mi-o asum. Poate nu am reușit să îi recuperez. La atitudine nu am ce să le reproșez. Dacă ești profesionist îți faci treaba până în ultima zi. După ăia te gândești dacă vrei să mai rămâi din vară sau nu”, a continuat Rednic.