UTA Arad a spart gheața pe teren propriu în actuala stagiune, reușind să obțină prima victorie. Deși a evoluat mai bine de o repriză în inferioritate numerică, „Bătrâna Doamnă” a învins-o categoric pe Petrolul, scor 3-1, în primul meci al etapei a 12-a din SuperLiga. Mircea Rednic este încrezător.
UTA a făcut un meci extrem de consistent pe „Francisc Neuman” din Arad împotriva Petrolului Ploiești, scor 3-1. În ciuda victoriei, arădenii nu au fost susținuți de galerie, absentă din cauza ultimelor conflicte cu Mircea Rednic.
„Puriul” și-a felicitat jucătorii și a mărturisit că arădenii vor rezultate bune într-un timp foarte scurt. „După perioadă de pregătire am zis că echipa o să joace bine. Problema e aici, la Arad, e că lumea nu prea are răbdare.
Eu am încredere în jucători. A fost o victorie muncită, au dat dovadă de caracter. Au fost prezenți, au alergat foarte mult, și-au dorit această victorie într-o situație dificilă în care galeria nu a venit la meci.
Eu credeam că o să vină, dar o să vină sigur la meciurile următoare. Avem nevoie de susținere, eu nu vreau să dezbin aici, eu am venit să-mi fac meseria. Nu am niciun interes, eu respect, dacă mă respecți vei primi același lucru”, a declarat Mircea Rednic.
UTA Arad a urcat până pe locul 7 în clasament, grație victoriei de pe teren propriu cu Petrolul. După pauza pentru meciurile echipelor naționale, „Bătrâna Doamnă” va da piept în deplasare cu Sepsi la Sf. Gheorghe.
„Costache se simte bine, el n-a venit pregătit. L-am făcut atacant obligat, n-aveam soluții. Ezekiel este accidentat, Kadiri nu e nici el pregătit, deși a intrat bine în joc, dar păcat de gestul făcut.
Trebuie să avem continuitate în joc și în rezultate, așa susținem atmosfera din echipă și așa atragem mai mulți suporteri și mai mulți sponsori pentru că avem nevoie. Aici când ai rezultate toată lumea e fericită.
În perioada asta chiar am arătat ca o echipă, fiecare a jucat pentru echipă, interesul a fost să luăm cele 3 puncte. Mie îmi dă încredere, eu aveam încredere în jucători, chiar dacă unii i-au jignit.
D-aia am avut reacția aia (n.r. conflictul cu suporterii). Niciun jucător nu a ajuns aici fără acordul meu, chiar dacă nu i-am propus eu pe toți. Eu sunt sigur că o să arătăm mult mai bine”, a mai spus Mircea Rednic.
Mircea Rednic a declarat fără rețineri că principalul obiectiv al celor de la UTA Arad este calificarea în play-off. Arădenii au două victorii în ultimele două etape cu CFR Cluj (3-1) și Petrolul (3-1), iar „Puriul” visează frumos.
„Play-off-ul e obiectivul nostru, sunt șanse, campionatul este echilibrat. Petrolul a avut rezultate și jocuri foarte bune, dar aici cu un om în plus nu a putut să ne pună probleme”, au fost cuvintele lui Mircea Rednic.