Sport

Mircea Rednic, reacție dură după ce a câștigat procesul cu Dinamo: „Banii merg la câini adevărați, nu la șacali!”

Mircea Rednic a ieșit triumfător în procesul pe care l-a avut cu Dinamo, fosta sa echipă. Antrenorul român a vorbit despre verdictul pozitiv pe care l-a primit
19.10.2024 | 11:47
Mircea Rednic reactie dura dupa ce a castigat procesul cu Dinamo Banii merg la caini adevarati nu la sacali
Mircea Rednic, atac subtil la adresa șefilor de la Dinamo. Sursa Foto: Sport Pictures.
ADVERTISEMENT

Procesul dintre Mircea Rednic și Dinamo s-a încheiat cu victoria tehnicianului român. Reacția antrenorului de la UTA după ce a primit vestea cea bună a venit imediat, neezitând să folosească atacuri subtile către conducerea „Câinilor”.

Mircea Rednic, exuberant după ce a câștigat procesul cu Dinamo

În luna decembrie a anului 2021, Mircea Rednic era dat afară de la Dinamo după doar 12 meciuri, așa cum FANATIK anunțase în exclusivitate la acel moment. Pentru antrenor, acel episod a fost unul de neiertat, astfel că a cerut din partea echipei bucureștene 4 salarii (în total de 32.000 de euro).

ADVERTISEMENT

Inițial, „Puriul” a pierdut procesul, dar după ce a făcut apel, instanța a decis definitiv în data de 16 octombrie că antrenorul este câștigător de cauză. Înaintea meciului cu Sepsi OSK, Rednic a vorbit la conferința de presă și despre procesul câștigat, având grijă să atace dinamoviștii subtil.

„Banii merg la câini adevărați, nu la șacali!”

„Legat de asta cu Dinamo, era un contract bine făcut. Ei știau că nu au vreo șansă și de aia sunt așa un pic surprins că poate n-au vrut să iasă din insolvență, din moment ce au mai făcut ce-au mai făcut. 

ADVERTISEMENT

Și să nu îl frece grija pe administratorul judiciar ( n.r. – Răzvan Zăvăleanu) că banii vor merge spre biserică și spre câini. Dar spre ăia adevărați, nu veneticii ăștia și șacalii care sunt acum la Dinamo.

ADVERTISEMENT

„Nu știu de ce am pierdut în primă instanță!”

Contractul era foarte clar, era oglindă. Dacă eu plecam, trebuia să le dau 4 salarii, dacă ei mă dădeau afară, trebuia să îmi dea 4 salarii, era simplu.

ADVERTISEMENT

Nu știu de ce am pierdut în primă instanță. O fi fost vreun judecător care…nu știu ce a fost, dar mă bucur că s-a rezolvat și lucrurile au intrat în normal”, a spus printre altele Mircea Rednic la conferința de presă.

Rednic nu și-a dorit ca acest caz să ajungă în instanță

Mircea Rednic are un trecut puternic legat de echipa din „Ștefan cel Mare”, unde a antrenat de mai multe ori, dar a și jucat timp de 7 ani (1983 și 1990). Antrenorul nu a dorit ca incidentul să fie soluționat prin instanță, preferând o discuție între cele două tabere:

ADVERTISEMENT

„Îmi pare rău că s-a ajuns aici, pentru că dacă aș fi fost chemat la o discuție lucrurile se puteau rezolva”, a reacționat Mircea Rednic pentru FANATIK.