Fotbal intern

Războiul dintre Mircea Rednic şi Florin Prunea se mută la tribunal: “O să-l dau în judecată, nu ştiam că e aşa prost. Vei plăti!” / “Va vedea dovezile în instanţă”

23.07.2019 | 10:24
Razboiul dintre Mircea Rednic si Florin Prunea se muta la tribunal O sal dau in judecata nu stiam ca e asa prost Vei plati  Va vedea dovezile in instanta

Fostul antrenor al echipei Dinamo București, Mircea Rednic, a avut o reacție furibundă la adresa mangerului general al ”câinilor”, Florin Prunea. Actualul conducător al grupării din Șoseaua Ștefan cel Mare l-a acuzat voalat pe fostul tehnician că este cel care îi incită pe suporteri împotriva lui Eugen Neagoe, cel care a suferit un infarct la meciul cu Universitatea Craiova din etapa a doua a Ligii 1.

UPDATE, 23 iulie, ora 10:45 / Florin Prunea a oferit prompt o replică şi a anunţat că este dispus să meargă în instanţă cu fostul antrenor al echipei. “Cât iau eu pe lună n-are de unde să știe el, că e un salariu confidențial pe care l-am negociat cu patronul. Va vedea dovezile când le voi prezenta în instanță. Că m-a făcut prost n-am ce să spun, așa l-au făcut mă-sa și ta-su”, a spus Florin Prunea pentru gsp.ro.


UPDATE, 23 iulie, ora 10:26 / Mircea Rednic continuă războiul cu Florin Prunea, după ce managerul general al lui Dinamo a lansat o serie de acuze la miezul nopţii. Fostul antrenor al “câinilor” a anunţat că îş va da în judecată pe oficialul clubului din Şoseaua Ştefan cel Mare. “Nu este niciun schimb de replici. Am fost atacat. O să-l dau în judecată. A zis că are probe, vreau să le văd. Nu ştiam că e aşa prost. Vei plăti. Să meargă la contabilitate şi să vadă câţi bani a primit firma fiicei mele. Florine, tu cât iei pe lună la Dinamo atât a luat fiica mea în 8 luni! Cu hârtii, nu cu vrăjeli. Tu ce ai făcut, domnule Prunea? Spune-mi și mie ce ai făcut? Avem înregistrarea şi va trebui să probeze. Să vină cu martorii. Am o relaţie cu suporterii bazată pe respect. Cum să faci asemenea acuzaţii? Papură e pe primul loc şi a câştigat patru meciuri, iar suporterii îi cer demisia. Prunea e pierdut şi prostuţ. Negoiţă asta vrea. Dănciuleascu are coloană vertebrală şi nu a intrat în jocul ăsta. O să plătească. De ce să-l sun pe Prunea? Am vorbit cu doctorul pentru că putea să-mi spună cum se simte Neagoe. Normal, am sunat şi m-am interesat de situaţia lui. Îmi pare rău pentru Neagoe. Nu are nicio dovadă. A venit cu nişte cuvinte de colţul străzii. Ce caută băiatul ăsta la Dinamo? El nu vorbeşte de rezultate, are alte planuri”, a declarat Mircea Rednic la DigiSport Matinal.


Mircea Rednic, reacție furibundă la adresa lui Florin Prunea: ”Nu se pricepe la fotbal”

”Nu-l înţeleg pe Prunea. Sunt acuzat că nu vorbesc. Eu am evitat să vorbesc cu presa! Prunea minte! În momentul în care m-a sunat mi-a zis că a luat bani de la FRF şi de la Iaşi, că erau banii lui, că a muncit pentru ei. Doar despre asta am vorbit! Despre nimic altceva. Face acuzaţii grave. Jucătorii mei au dispărut! Ei şi-au adus alţi jucători. Aşa se întâmplă la marile echipe. La Craiova, Papură câştigă şi tot i se cere demisia. La fiecare interviu, Prunea îi şterge praful lui Negoiţă! Eu chiar mă bucur acum că n-am vrut să lucrez cu el! Asta nu e atitudine de conducător la Dinamo. De ce nu vorbeşte de ce-au făcut ei la Dinamo. Că s-au luat şapte goluri în două etape. Eu am primit în tot play-out-ul şapte goluri”, a fost reacție furibundă a lui Mircea Rednic la adresa lui Florin Prunea.

”Prunea să ştie că eu la 1 noaptea îl sunam pe Bătineanu să-l întreb de starea lui Neagoe! Ce treabă am eu cu suporterii? Cum să-i faci pe suporteri drogați? E treaba lor cum se manifestă! Ce vină am eu? Eu am adus bani de acasă pentru ca Dinamo să poată plăti salariile! Riscam să retrogradăm! Prunea nu se pricepe la fotbal! Cum să spună că Popa e peste Papazoglou?! Filip e Guardiola pe lângă ce-au adus ei la mijloc acum. Prunea şi Neagoe suferă pentru transferuri făcute de Bălănescu şi Iorga. Jucătorii aduşi acum erau şi pe lista pe care mi-o propuseseră mie! E presiunea mare la Steaua, Dinamo, Rapid sau Craiova. Viața unui antrenor e grea. Neagoe nu are nicio vină, problema știe toată lumea unde e”, a mai spus Rednic la Telekom Sport.

Istvan Kovacs stă de vorbă cu Ionel Dăciulescu și Florin Prunea în timpul meciului Dinamo – Universitatea Craiova

”Întrebați-l pe Gică Hagi dacă am avut vreun rol în transferul lui Ianis la Genk”

Mircea Rednic a lăsat să se înțeleagă că a avut un merit în transferul lui Ianis Hagi la Genk: ”Întrebați-l pe Gică Hagi dacă am avut vreun rol în transferul lui Ianis la Genk, la fel întrebați-l și pe Rotaru despre transferul lui Screciu tot acolo. Cicâldău nu e pe lista lor. Ianis se va adapta foarte ușor. Mă bucur că Gică nu a ales banul, pentru că bănuiesc că a avut oferte mai mari din alte părți. Aici e un club foarte solid, condiții bune. Cred că este o alegere bună și de aici totul ține de Ianis. Joacă în Champions League, iar antrenorului îi place jocul ofensiv și jucătorii care improvizează. Nu îi va fi ușor la început, e mai multă agresivitate și un ritm mai rapid de joc, dar se va adapta”.

În finalul intervenției, Mircea Rednic a dezvăluit că a avut de curând o ofertă din Liga 1, dar refuzat-o deoarece are alte planuri: ”Am niște planuri. Am avut o ofertă din România, din Liga 1, zilele trecute, dar vreau altceva. Am avut ofertă și din Maroc, am mers acolo, dar am refuzat”.

Mircea Rednic l-a atacat în termeni duri și pe Ionuț Negoiță, depare care a spus că, așa cum a scris FANATIK în urmă cu o lună, nu apare în niciun act oficial la Dinamo.