Fotbal intern

Mircea Rednic știe cine o va pregăti pe FCSB. “Un antrenor străin!” “Puriul” a anunțat pe cine vrea să transfere la Dinamo

17.05.2019 | 14:45
Mircea Rednic stie cine o va pregati pe FCSB Un antrenor strain Puriul a anuntat pe cine vrea sa transfere la Dinamo

Gigi Becali a anunțat că Mihai Teja nu va mai continua pe banca tehnică a FCSB-ului după duelul cu CFR Cluj, meci care va avea loc duminică, 19 mai, de la ora 20.30, în etapa a 10-a din play-off-ul Ligii 1 Betano, iar Mircea Rednic știe cine o va pregăti pe vicecampioana României pentru sezonul următor.

Mircea Rednic știe cine o va pregăti pe FCSB

Tehnicianul lui Dinamo crede că Marius Șumudică și Edi Iordănescu, cei doi antrenori care sunt pe lista lui Gigi Becali, sunt foarte buni, dar este de părere că latifundiarul din Pipera se va orienta către un tehnician străin.

“Amândoi sunt antrenori foarte buni, au și lot bun, au și sprijin financiar din partea lui Gigi, cu amândoi o să fie foarte greu. Acum cred că vine al treilea. Doi se bat și vine al treilea, scoate Gigi pe unul din pălărie sau Meme vreun străin. Dar e problema lor. Acolo e greu să fii antrenor”, a spus Mircea Rednic într-o conferință de presă susținută înaintea partidei pe care Dinamo o va juca împotriva celor de la Chiajna.

Edward Iordănescu într-un meci al lui Gaz Metan Mediaș. Sursă foto: sportpictures.eu
Edward Iordănescu într-un meci al lui Gaz Metan Mediaș. Sursă foto: sportpictures.eu

Marius Șumudică, taxat de Rednic

Mircea Rednic a ținut să îl taxeze pe Marius Șumudică după ce a aflat că fostul antrenor al Astrei Giurgiu a terminat campionatul din Arabia Saudită pe locul 5 cu Al Shabab. “Acum, Rednic strâmbul și fără caracter ar zice “Nu am putut să dorm azi noapte. Mi-ați stricat ziua când mi-ați dat informația asta”. Un Rednic corect și realist ar zice: “Eu am fost acolo și chiar am jucat un meci amical înainte de a începe campionatul.

Echipa nu se mișca foarte bine, dar după aia Șumudică a reușit să formeze o echipă bună. Problema a fost că în iarnă, când toată lumea a făcut transferuri, ei nu au făcut nimic. Au adus jucători, eu chiar îl știu pe unul care e odată cu mine. Deci chiar nu l-au ajutat deloc în perioada aia în care ceilalți s-au întărit”, a spus Mircea Rednic.

Rednic vrea să îl transfere pe Puljic

Ante Puljic într-un meci jucat pentru Dinamo. Sursă foto: sportpictures.eu
Ante Puljic într-un meci jucat pentru Dinamo. Sursă foto: sportpictures.eu

Antrenorul lui Dinamo a dezvăluit că își dorește să îl aducă pe Ante Puljic în Ștefan cel Mare, dar că croatul în vârstă de 31 de ani are un salariu foarte mare la Al Faisaly și că nu crede că acesta ar accepta să vină la Dinamo și să renunțe la bani.

“Puljic văd că nu a mai jucat, a fost rezervă, nu vreau să vorbesc acum, mai avem 4 meciuri. Normal că mi-l doresc, îl cunosc foarte bine, jucătorii tineri de la noi au nevoie de jucători cu experiență lângă ei. Dar are salariu mare acolo, nu știu dacă vrea să vină“, a încheiat antrenorul lui Dinamo București.