Sport

Mircea Sandu iese la atac după dezastrul de la echipa națională: ”Noi ăștia care am jucat fotbal nu ne pricepem”

Echipa națională a României a început catastrofal noua ediție din Liga Națiunilor, iar Mircea Sandu a lansat un atac virulent la actuala conducere a FRF.
09.06.2022 | 13:05
Mircea Sandu iese la atac dupa dezastrul de la echipa nationala Noi astia care am jucat fotbal nu ne pricepem
Echipa națională a României a început catastrofal noua ediție din Liga Națiunilor, iar Mircea Sandu a lansat un atac virulent la actuala conducere a FRF
ADVERTISEMENT

”Tricolorii” au pierdut în Muntenegru, scor 0-1, după un joc lamentabil, iar trei zile mai târziu au fost învinși și de Bosnia, scor 0-1, într-o partidă în care și-au creat câteva ocazii bune de gol.

Atacul lui Mircea Sandu după eșecurile echipei naționale

Fostul președinte al FRF, Mircea Sandu, s-a arătat indignat de cât de jos a ajuns echipa națională a României și a atacat actuala conducere de la Casa Fotbalului, despre care afirmă că este principala vinovată pentru acest dezastru sportiv.

ADVERTISEMENT

”Ei sunt acolo, noi nu ne pricepem, ăştia care am jucat fotbal. Pur şi simplu nu comentez, nu am ce să comentez”, a declarat fostul mare fotbalist, pentru as.ro.

Mircea Sandu nu l-a iertat nici pe atacantul George Pușcaș, cel care a ratat o ocazie uriașă în partida cu Bosnia de la Zenica, și consideră că în acest moment România duce lipsă de jucători de valoare.

ADVERTISEMENT

”Acum nu avem un vârf, sau avem, dar ratează cu poarta goală, că e simplu. Când jucam eu, erau 3 vârfuri de atac, Dumitrache, Dudu Georgescu, Sandu Mircea. Sunt cu ochii pe voi sâmbătă”, a mai spus cel supranumit ”Nașu’”.

Pușcaș, făcut praf și de alți oameni din fotbal

Cornel Dinu a analizat, în exclusivitate pentru FANATIK, această nouă înfrângere a României, 0-1 cu Bosnia, și așteaptă explicațiile lui Edi Iordănescu în legătură cu Octavian Popescu, George Pușcaș și Denis Alibec.

ADVERTISEMENT

MM Stoica l-a făcutși el  praf pe George Pușcaș după înfrângerea suferită de România în deplasarea cu Bosnia, acuzându-l pe atacant după ratarea imensă din prima repriză. Managerul general al FCSB-ului a făcut și o comparație între Edin Dzeko și atacantul ”tricolor”, îndemându-l pe acesta din urmă să-și rupă legitimația.

Fost jucător la FCSB și Astra Giurgiu, Florin Lovin a avut o reacție dură după înfrângerile României în duelurile cu Muntenegru și Bosnia, spunând că aceste rezultate reprezintă oglinda societății românești.

ADVERTISEMENT

Pentru ”tricolori” urmează întâlnirea cu reprezentativa Finlandei, din etapa a 3-a a Ligii Națiunilor, care este programată sâmbătă, 11 iunie, de la ora 21:45, pe stadionul din Giulești. Nordicii sunt liderii grupei, cu 4 puncte, la egalitate cu Bosnia, dar cu un golaveraj mai bun.


  • (P) Cotă EXCLUSIVĂ Fortuna: 1,41 este cota pentru „peste 1,5 goluri” la meciul România – Finlanda. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT