News

Mirel Palada, condamnat la închisoare în cazul agresării lui Mihai Goţiu

18.12.2020 | 19:17
Mirel Palada condamnat la inchisoare in cazul agresarii lui Mihai Gotiu
ADVERTISEMENT

Mirel Palada a fost condamnat la nouă luni de închisoare cu amânare, după ce l-a bătut pe Mihai Goțiu, într-un platou de televiziune. În plus, acesta trebuie să-l plătească lui Goțiu daune morale în valoare de 5.000 de euro.

În urma agresiunii pe care a suferit-o în 2017, parlamentarul de la USR a depus o plângere penală. Pe imaginile făcute publice se poate observa foarte clar modul în care sociologul l-a apucat de păr și de gât pe politician și a încercat să-l lovească cu capul de masa din platou.

ADVERTISEMENT

Decizia pe care judecătorii au emis-o nu este definitivă, putând fi atacată prin apel. În plus, pe lângă pedepsele menționate, fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta trebuie să respecte și anumite restricții.

Mirel Palada, condamnat la  închisoare după bătaia pe care i-a aplicat-o lui Mihai Goțiu

“(…) stabileşte în sarcina inculpatului PALADA THEODOR MIREL, ….., pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „lovire sau alte violenţe”.

ADVERTISEMENT

În temeiul art. 83 din Codul penal amână aplicarea pedepsei de 9 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, stabilit conform art. 84 din Codul penal”, este decizia judecătorilor, potrivit Hotnews.

Pe lângă acesta și obligația la plata a 5.000 de euro, daune morale, sociologul trebuie să îndeliplească și anumite restricții: să meargă la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele stabilite de către acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune care îl supravehează, să anunţe, înainte, în cazul în care își schimbă locuința sau intenționează să plece de la domiciliu pentru mai mult de cinci zile, precum şi întoarcerea, să anunțe schimbarea locului său de muncă și să faciliteze informaţiile şi actele care permit controlul mijloacelor sale de existenţă.

ADVERTISEMENT

În caz contrar, „atrage atenția inculpatului Palada Theodor Mirel asupra dispozițiilor art. 88 din Codul penal privind revocarea amânării aplicării pedepsei cu consecința aplicării pedepsei și executării pedepsei închisorii în regim de detenție, în cazul nerespectării, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse de instanță sau stabilite de lege, în cazul în care nu se îndeplinesc integral obligațiile civile stabilite de instanță până la expirarea termenului de supraveghere, precum și în cazul în care inculpatul mai săvârșește o infracțiune pe parcursul termenului de supraveghere”, au precizat judecătorii, potrivit ziare.com.

Episodul agresiunii petrecute în pauza pe publicitate a unei emisiuni la care ambii erau invitați a șocat audiența. Ele au fost explicate pe larg de cel ce a fost victimă loviturilor applicate de Mirel Palada. Totodată, Mihai Goțiu a depus plangere, iar în luna mai a acestui an a anunțat începerea procesului.

ADVERTISEMENT

„În pauză a început să spună: să nu cumva să mai îndrăznești să mă faci nesimțit, nu mai țin minte exact, rezulta că după emisiune o să văd eu… Am zis: dacă continuați să mă întrerupeți o să spun că e complet nesimțit. S-a ridicat, m-a lovit cu pumnul în gură, cei din studio de la pază au intervenit și l-au scos”, a spus parlamentarul USR, la vremea respectivă, potrivit Digi 24.

ADVERTISEMENT