Mirel Rădoi și-a început oficial mandatul de antrenor al Universității Craiova și speră să dea lovitura în returul cu Zorya Luhansk din Conference League, atunci când va sta în premieră pe banca alb-albaștrilor.
Mirel Rădoi a fost prima opțiune a patronului Mihai Rotaru, pentru banca tehnică a Universității Craiova, încă din luna iunie, după despărțirea de Laurențiu Reghecampf.
Atunci fostul selecționer a declinat oferta așa cum FANATIK a dezvăluit în exclusivitate, la mijloc fiind detalii de ordin financiar, dar și incapacitatea clubului de a transfera jucătorii solicitați de Rădoi.
După ce a fost prezentat oficial în această după amiază, Mirel Rădoi și-a pus treningul și a condus primul antrenament.
Noutățile au fost Dan Nistor și Ionuț Vână, excluși din lot de fostul antrenor Laszlo Balint, după remiza 1-1 cu Universitatea Cluj, informație dezvăluită în exclusivitate de FANATIK.
La prima ședință de pregătire, noul tehnician le-a ținut jucătorilor o scurtă ședință în care le-a explicat ce așteptări are de la fiecare dintre ei. Atmosfera a fost una relaxată, Rădoi urmărind cu atenție modul în care noii săi elevi execută cerințele staff-ului.
Universitatea Craiova are o misiune dificilă în manșa secundă a dublei cu Zorya Luhansk, din turul 3 preliminar din Conerence League.
În tur oltenii au pierdut la limită 0-1, dar evoluția echipei a fost mult sub așteptări, fapt ce îi îngrijorează atât pe suporteri, cât și pe oficialii clubului din Bănie.
La Conferința de presă în care a fost prezentat oficial, Mirel Rădoi a mărturisit că va discuta cu fiecare jucător în parte pentru a-i motiva suplimentar, dar că îi este imposibil să promită că va întoarce rezultatul din tur.
Meciul Universitatea Craiova – Zorya Luhansk este programat joi, de la ora 20:30.