FCSB s-a impus contra celor de la UTA, 1-0, în runda a doua din play-out, iar astfel formația bucureșteană a urcat pe primul loc și așteaptă să vadă dacă FC Botoșani bate la Hermannstadt și își recapătă statutul de lider. Mirel Rădoi a remarcat intensitatea pe care elevii săi au avut-o și a spus că dacă o să continue tot așa vor pune și mai mari probleme adversarilor.
Tehnicianul de la FCSB a remarcat prestația pozitivă pe care jucătorii de la FCSB au avut-o și a fost mulțumit de modul în care s-au prezentat din punct de vedere al intensității. Mirel Rădoi e de părere că mai este mult de muncă pentru ca ideile sale să fie înțelese de către fotbaliști, mai ales că din punct de vedere mental nu există o stare foarte bună pentru gruparea bucureșteană.
„O victorie italiniește, să glumim puțin. Pare acum, după rezultatul final, o victorie grea, dar cred că am avut jocul la discreție, chiar dacă nu am avut ocazii multe. Am reușit să ieșim în repriza a doua cu aceeași intensitate. Lucrul cel mai pozitiv e că am ieșit cu victorie, dacă vom acea o intensitate asemănătoare, cred că va fi o chestiune de timp până când adversarii vor ceda. Mai avem mult de lucru, ca să fiu sincer. Cea mai mare problemă a fost din punct de vedere mental să-i facem să înțeleagă importanța meciurilor.
Vrem sau nu vrem, a fost un șoc pentru ei ratarea play-off-ului. Nu se așteptau să fie în situația asta. Mă bucur că am câștigat, pentru că le crește moralul. Vine perioada de pauză pentru națională în care cei care vor rămâne vor avea de suferit. E puțin și vina mea, pentru că am exagerat cu antrenamentele poziționale, probabil și de aceea nu au dat prea mult la poartă”, a spus Mirel Rădoi.
Fostul antrenor al echipei naționale a fost întrebat despre cum se vede selecția făcută de Mircea Lucescu pentru meciul de baraj cu Turcia, unde și-au făcut loc 3 jucători ai campioanei României, însă nu și Darius Olaru, cel care a dat o pasă de gol în victoria obținută cu UTA.
„Știu cât de dificil e să alegi jucători pentru echipa națională. Victoria le va da un moral, mai ales pentru David că a și marcat. Cred că merită felicitați toți jucătorii. (n.r. Merita și Olaru convocarea?) Nu aș vrea să fiu în situația asta, pentru că și eu am fost acolo. Mă bucur pentru cei care au fost chemat, dar și pentru cei care au rămas, pentru că pot să-i chinui la antrenamente”, a mai spus Mirel Rădoi.