Gaziantep FK, echipa antrenată de Mirel Rădoi (45 de ani), a făcut un transfer care i-a făcut pe jurnaliștii turci să se entuziasmeze destul de mult. Este vorba despre Kacper Tobiasz (23 de ani), portar polonez care a semnat din postura de jucător liber de contract după despărțirea de Legia Varșovia, fosta echipă a lui Edi Iordănescu.
El a fost crescut de clubul din capitala Poloniei și a mai avut la un moment dat o experiență, sub formă de împrumut, la Stomil Olsztyn. În partea a doua a sezonului trecut, goalkeeperul polonez l-a avut drept concurent pe post la Legia pe Otto Hindrich (23 de ani), fost la CFR Cluj, pierzând lupta pentru titularizare cu acesta pe final de campionat.
Fost internațional polonez la nivel de juniori și tineret, Kacper Tobiasz a ajuns de ceva timp chiar și în „anturajul” naționalei mari, motiv care i-a făcut pe jurnaliștii din Turcia să considere că aducerea lui de către Gaziantep FK ar reprezenta chiar cel mai bun transfer din istoria clubului când vine vorba despre postul de portar:
„Pot spune că Gaziantep FK a realizat cel mai bun transfer din istoria clubului pentru postul de portar. Kacper Tobiasz, care are 34 de meciuri în Europa League în carieră, este și membru al echipei naționale a Poloniei. Este, într-adevăr, un transfer care aduce un suflu proaspăt. Toată aprecierea pentru toți cei care au contribuit la realizarea lui”.
Gaziantep, kaleci işini sağlam kazığa bağladı çok iyi kaleci Chelsea maçında izlemiştim çok beğenmiştim geçen sene. https://t.co/TJ6cjquZnn
— Ofsayt Gündemi (@miracozturk311) July 21, 2026
Tobiasz are în prezent în viziunea Transfermarkt o cotă de piață de 700.000 de euro. Recent, cei de la Gaziantep FK și-au prezentat echipamentele pentru noul sezon, iar Alexandru Maxim (36 de ani), căpitanul echipei, a fost în centrul atenției la evenimentul de lansare. La echipa din Superlig, după cum se știe deja destul de bine de altfel, mai evoluează și un alt jucător român. Este vorba despre Deian Sorescu (28 de ani).
🔴⚫ Aynı arma, aynı inanç, yeni bir hikaye. pic.twitter.com/ZITh1uq0rD
— Gaziantep FK (@GaziantepFK) July 21, 2026