Antrenorul naționalei de tineret, Mirel Rădoi, a luat cea mai mare notă la admiterea pentru licența PRO, acesta având media generală la examen 9,10. Nota este formată din media probei scrise și a celei practice. La proba practcă Mirel Rădoi a luat nota 10, în schimb cea mai mare notă la proba scrisă a fost luată de costin Curelea, aceasta fiind 9,64.
Mirel Rădoi a luat cea mai mare notă în vederea admiterii pentru obținerea licenței PRO, media generală a acestuia fiind 9,10. Acesta a fost urmat de Nicolae Constantin și de Octavian Chihaia, cu 8,92, respectiv 8,85. Aceștia sunt candidații admiși pentru susținerea examenului licenței PRO:
Pe lângă cei admiși, au existat și candidați care au fost respinși sau care nu s-au prezentat la susținerea probelor. În perioada următoare vor fi analizate contestaţiile depuse. Primul modul al cursurilor pentru obţinerea licenţei UEFA PRO se va desfăşura între 26 şi 28 august 2019. Examenul final va avea loc spre finalul anului 2020 şi va cuprinde proba scrisă şi cea practică.