Sport

Mirel Rădoi a plâns în direct! Scene incredibile după U Craiova – Rapid 1-2: „Nu pot să înțeleg”

Universitatea Craiova a suferit un eșec dureros pe teren propriu contra Rapidului, iar oltenii au șanse minime la titlu în SuperLiga.
02.05.2025 | 23:22
Mirel Radoi a plans in direct Scene incredibile dupa U Craiova  Rapid 12 Nu pot sa inteleg
Mirel Rădoi, în lacrimi după Universitatea Craiova- Rapid 1-2 FOTO: Captură Digi Sport
ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova a suferit vineri al doilea eșec la rând în play-off-ul SuperLigii României. Formația antrenată de Mirel Rădoi a pierdut disputa cu Rapid, în fața propriilor suporteri, după o gafă uriașă a lui Laurențiu Popescu.

Mirel Rădoi se simte trădat de jucători

După ce etapa trecută a pierdut cu Universitatea Cluj, fiind răpusă de eroarea lui Zajkov, echipa lui Mirel Rădoi a suferit un nou eșec pe o greșeală individuală. Laurențiu Popescu a gafat inexplicabil la șutul lui Christensen, care a adus victoria pentru oaspeți.

ADVERTISEMENT

Sub privirile patronului Dan Șucu, giuleștenii au deschis scorul prin Gojkovic, care a șutat superb din marginea careului, dar eroarea lui Aioani i-a băgat în meci pe oltenii lui Mirel Rădoi.

Tot o gafă de portar a decis rezultatul final, iar antrenorul formației din Bănie a apărut în lacrimi la flash-interviu. Oltenii nu doar că sunt aproape ieșiți din cursa pentru titlu, dar au emoții și pentru clasarea pe un loc de cupe europene.

ADVERTISEMENT

Încărcătura acestui joc l-a copleșit pe tehnicianul formației patronate de Mihai Rotaru, fiind vizibil șocat de atitudinea jucătorilor săi într-o seară în care peste 18.000 de fani au fost pe stadion.

„Mi-e greu să-mi găsesc cuvintele cu atât mai mult să descriu ce simt. Trebuie să acceptăm ceea ce n-am făcut. Nu am făcut nimic!

ADVERTISEMENT

Nu știu dacă aș putea descrie trăirile oamenilor sau felul nostru de a fi în teren. Am fost aici, dar nu am fost. Am fost prezenți, dar probabil că doar fizic, emoțional și tactic am fost în altă parte.

ADVERTISEMENT

Nu știu să găsesc calea prin care să-mi găsesc echilibrul, să am grijă la cuvinte și să o fac în așa fel încât jucătorii să nu simtă gândurile mele.

E o umilință și nu mă refer la rezultat. Felul de a aborda o partidă așa, mi-e greu să-l înțeleg. Am mai trăit o asemenea umilință la 0-4 cu Norvegia, dar atunci am înțeles că diferența de valoare era prea mare. Acum nu pot să o înțeleg. Mulțumesc”, a spus Mirel Rădoi.

Mirel Rădoi, în lacrimi după Universitatea Craiova- Rapid 1-2
Mirel Rădoi, în lacrimi după Universitatea Craiova- Rapid 1-2 FOTO: Captură Digi Sport

 

Universitatea Craiova, meci greu cu CFR Cluj etapa viitoare

Oltenii au ieșit ușor din lupta la titlu, după ce au suferit a doua înfrângere consecutivă în play-off, iar acum gruparea antrenată de Mirel Rădoi are mari emoții chiar și pentru clasarea pe un loc de cupe europene.

CFR Cluj și Universitatea Cluj se întâlnesc sâmbătă în meci direct, iar Rapidul s-a apropiat și ea de zona de cupe europene cu acest succes obținut pe stadionul ”Ion Oblemenco”.

Etapa viitoarea, gruparea din Bănie înfruntă CFR Cluj, iar în ultimele două meciuri directe, ardelenii s-au impus de fiecare dată. Echipa lui Dan Petrescu a eliminat Craiova în sferturile Cupei României Betano.

2,02 este cota BETANO pentru pronosticul ”Peste 2,5 goluri” la meciul Universitatea Craiova - CFR Cluj