Selecționerul echipei naționale a României, Mirel Rădoi, a primit ce și-a dorit la tragerea la sorți a preliminariilor CM 2022, tricolorii urmând să întâlnească din nou Islanda.
Reprezentativa noastră a ratat calificarea la turneul final al Euro 2020, după ce a pierdut în Islanda, scor 1-2, în semifinalele barajului.
Cele două formații vor fi din nou adversare în Grupa J a preliminariilor pentru campionatul Mondial din Qatar și, cel mai probabil, se vor lupta pentru poziția secundă, deoarece e greu de crezut că Germania poate fi scoasă de pe primul loc.
Înainte de tragerea la sorți, selecționerul naționalei României, Mirel Rădoi, a întocmit grupa pe care și-ar dori să o aibă în preliminariile pentru CM 2022, iar din urna a treia a ales reprezentativa Islandei.
”Cea mai bună grupă ar fi cea din care ne putem califica. Oricum fugi de una și dai de alta. Cu oricine vom juca, va trebui să dăm tot ce putem. Aș spune Danemarca din prima urnă valorică. Dacă nu ne calificăm, o să ziceți că mi-am ales grupa, am căzut cum am vrut și tot nu am reușit.
Apoi ar fi Islanda din urna a treia, poate fi revanșa pentru noi. Luxemburg din urna a patra și apoi Andorra din urna a cincea. Nu contează dacă va fi grupă de cinci sau de șase echipe, nu cred că are mare importanță”, declara Rădoi la emisiunea Fotbal Club de la Digi Sport.
Echipa națională a României își știe programul din preliminariile CM 2022 și va începe lupta pentru calificarea la turneul final din Qatar la 24 sau 25 martie 2021, urmând să încheie campania în 14-16 noiembrie 2021.
Primele clasate din cele zece grupe vor merge direct la turneul final din Qatar, în vreme ce locurile doi vor avansa în runda a doua. Cea de-a doua rundă a competiției va implica nu 10, ci 12 echipe naționale. Pe lângă cele zece formații clasate pe locul secund în fiecare grupă, vor participa la această fază a calificărilor și cele mai bune două câștigătoare de grupă în Liga Națiunilor care nu au prins locul doi în grupa de calificare.
Aceste 12 formații vor fi împărțite în trei grupe de play-off, care se vor disputa în sistem eliminatoriu. Vor exista câte două semifinale, disputate într-o singură manșă, pe terenul celei mai bune echipe de pe locul secund din fiecare grupă, și o finală al cărei loc de disputare va fi ales prin tragere la sorți. Câștigătoarele celor trei grupe de play-off vor merge și ele în Qatar.