Mirel Rădoi nu poate sta departe de fotbal. La numai două luni și jumătate după despărțirea de Universitatea Craiova, antrenorul se află în discuții cu un club din Arabia Saudită. Fostul selecționer se poate afla în duel direct cu Marius Șumudică.
Universitatea Craiova a reușit, în premieră în acest sezon, calificarea în „Faza Ligii” UEFA Conference League, o performanță la care contribuția lui Mirel Rădoi a fost decisivă.
Chiar dacă parcursul său din Bănie a fost unul apreciat, antrenorul a ales să își încheie mandatul în urmă cu două luni. Pasiunea față de fotbal rămâne însă puternică, iar Mirel Rădoi se află deja în discuții cu o altă echipă. O altă formație l-a ofertat pe fostul selecționer după ce acesta s-a lovit de o clauză de 8 milioane de euro.
Din informațiile FANATIK, Mirel Rădoi a primit o ofertă din partea Al-Riyadh, locul 16 din Saudi Pro League. Fostul selecționer se gândește serios dacă să accepte acest angajament, însă există o singură problemă, anume poziția din clasament.
Al-Riyadh are doar 9 puncte după primele 16 etape, iar în această rundă se duelează chiar cu Al-Okhdood, echipa pregătită de Marius Șumudică. Mirel Rădoi poate lua o decizie la finalul acestui meci. Dacă va accepta, Rădoi se va afla în luptă directă cu Șumudică pentru evitarea retrogradării în Saudi Pro League.
Al-Riyadh este o formație ce se află de trei sezoane în prima ligă din Arabia Saudită. Spre deosebire de celelalte echipe din Saudi Pro League, clubul ce îl vrea pe Mirel Rădoi a investit doar 400.000 de euro în transferuri în actuala stagiune.
Al-Riyadh se află pe locul 16 în clasamentul din Saudi Pro League, cu doar 9 acumulate în cele 16 etape deja disputate. În cazul în care Mirel Rădoi va semna, acesta va fi rival direct în lupta la retrogradare cu Marius Șumudică.
Al-Okhdood se află pe penultimul loc în Saudi Pro League, cu doar 8 puncte în 15 meciuri jucate. Obiectivul lui Marius Șumudică este să scoată echipa din zona roșie, iar dacă acest lucru se va întâmpla, contractul său, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate, va fi prelungit.
La puțin timp după demisia lui Mirel Rădoi, Mihai Rotaru a explicat că tehnicianul nu mai era în măsură să continue din punct de vedere emoțional. Patronul Universității Craiova a ales să îl înlocuiască pe Rădoi cu Filipe Coelho.
„Sunt convins că Mirel Rădoi regretă că pleacă. E afectat emoțional, mi-a spus aseară că nu poate să continue, că va face rău echipei. Este foarte greu pentru mine să stau să schimb antrenorii. Trebuie să găsești alte relații, să cunoști alte proceduri.
Din superstiție, nu am vrut să căutam antrenori. Știam că e posibil ca Mirel să plece, e bine măcar că avem acum două săptămâni, e pauza echipei naționale. A fost o decizie grea dacă să mergem pe mâna unui antrenor român sau străin. Având în vedere de ceea ce ne dorim pentru clubul nostru, sunt convins că e corectă decizia de a merge pe mâna unui antrenor străin. Toţi trebuie să înţeleagă că şi dacă trebuie să mutăm soarele de pe cer, o s-o facem ca să luăm titlul! Dorinţa de victorie este mai mare decât frica de eşec”, a spus Mihai Rotaru.