Antrenorul echipei din Bănie a apreciat că gruparea din Czestochowa este una în principiu mai bună decât a sa, mai organizată și mai eficientă când vine vorba despre duelurile 1 contra 1. În schimb, Rădoi a apreciat că acest decalaj poate fi surmontat într-o anumită măsură printr-un anume aspect.
Este vorba despre curajul de a ieși la joc pe care vrea să îl vadă de la fotbaliștii săi pe toată durata meciului și aspect la care a făcut referire de mai multe ori cu ocazia conferinței de presă susținute miercuri seară în Polonia.
„Ne așteaptă debutul după zeci de ani în cupele europene. Întâlnim un adversar organizat și mai bun decât noi în dueluri, dar ca orice echipă au și ei momente slabe și puncte slabe. Sperăm să profităm de ele. Cuvântul de bază pentru noi e curaj.
Cu organizarea lor defensivă e greu să plecăm de aici cu punct sau puncte. Sunt sigur că jucătorii care nu vor juca vor avea o doză de amărăciune, dar mă bucur de asta pentru arată că au reacție.
Așa cum am spus, e important, dar eu trebuie să fac în așa fel încât jucătorii mei să aibă curaj când arbitrul va fluiera startul meciului. Doar la asta mă gândesc.
Dacă se vor ține de planul de joc, putem spera la o minune. Cred că victoria nu ar fi importantă doar pentru suflarea oltenească, ci pentru fotbalul românesc”, a declarat Mirel Rădoi la conferința de presă premergătoare meciului din Polonia, citat de digisport.ro.