Sport

Mirel Rădoi, atac la Charalambous și Pintilii înainte de FCSB – Oțelul!? „Nu putem face noi ce nu s-a realizat în ultimele 8 luni!”

Mirel Rădoi, dur la adresa lui Charalambous și Pintilii înainte de FCSB - Oțelul. Antrenorul roș-albaștrilor a criticat ultimele luni din pregătirea campioanei.
10.04.2026 | 16:03
Mirel Radoi atac la Charalambous si Pintilii inainte de FCSB  Otelul Nu putem face noi ce nu sa realizat in ultimele 8 luni
Mirel Rădoi, atac la adresa lui Charalambous și Pintilii înainte de FCSB - Oțelul? Foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Mirel Rădoi a fost instalat pe banca FCSB-ului după ce Elias Charalambous și Mihai Pintilii și-au înaintat demisiile în urma ratării play-off-ului. Bilanțul noului antrenor este unul sub așteptări, cu o victorie, o remiză și o înfrângere, iar acesta a criticat pregătirea jucătorilor în lunile premergătoare numirii sale.

Mirel Rădoi, avertisment înainte de FCSB – Oțelul

În cadrul conferinței de presă premergătoare jocului dintre FCSB și Oțelul, Mirel Rădoi și-a avertizat jucătorii. Tehnicianul a transmis că gălățenii formează o echipă mult mai dinamică mult mai bună decât FC Botoșani, însă speră că elevii săi vor reuși să marcheze și să își facă astfel meciul ușor.

ADVERTISEMENT

„Ne așteaptă o partidă dificilă, așa cum au fost până acum și cum vor fi. Se pare că în acest sezon ne așteaptă meciuri grele, indiferent de numele adversarului, de competiție sau dacă jucăm acasă sau în deplasare. Oțelul e o echipă mult mai dinamică decât FC Botoșani.

Poate valoarea individuală e puțin mai scăzută, dar au o dinamică mult mai bună pe faza de atac, iar pe faza de apărare își asumă mult mai mult duelurile unu contra unu. Aici ar putea fi o zonă pe care am putea să o exploatăm și să câștigăm mai multe dueluri în ofensivă. Nu va fi o partidă deloc ușoară.

ADVERTISEMENT

Cei de la Oțelul au foarte multe momente în care aruncă mingile în spatele adversarului, pentru că au jucători foarte rapizi în benzi. Va fi un meci interesant pentru spectatori, sper să nu fie foarte greu pentru noi”, a declarat Mirel Rădoi la conferința de presă.

ADVERTISEMENT

Mirel Rădoi, atac la Charalambous și Pintilii!?

În continuare, Mirel Rădoi a transmis că nu poate repara într-un timp atât de scurt ceea ce nu s-a realizat în ultimele 8 luni, când pe banca FCSB-ului se aflau Elias Charalambous și Mihai Pintilii. Tehnicianul roș-albaștrilor susține că valoarea jucătorilor săi este peste media SuperLigii și că nu va înceta să muncească pentru ca rezultatele să apară.

ADVERTISEMENT

„Ultima partidă a fost frumoasă pentru spectatorii neutri, pentru noi a fost dureroasă. Am observat că FC Botoșani a avut 9 șuturi după mingi pierdute de noi. Foarte multe greșeli personale și trebuie să le rărim. Valoarea jucătorilor este peste medie și aceste greșeli trebuie să dispară. Am vorbit cu jucătorii, am avut ședințe și analize și am încercat să le remediem. Dar nu cred că putem face noi ce nu s-a realizat în ultimele 8 luni. Vor mai fi greșeli, dar nu asta e marea problemă. Important e să fie mici, în zonele pe care noi le alegem. Nu aproape de poartă.

Pentru aceste greșeli pot fi multe cauze. Și presiunea necalificării în play-off și cea a rămânerii în locurile 7-8, poate unii nu-și cunosc viitorul din vară. Noi am încercat să transmitem că venirea noastră nu înseamnă verdicte clare asupra jucătorilor. Am venit să aducem un plus, nu să dăm jucători afară. Am vorbit cu jucătorii și am avut un răspuns pozitiv. Acum trebuie să se vadă și pe teren, în fața suporterilor. Trebuie să-i aducem în număr tot mai mare la stadion. Dacă nu de acum, atunci din vară.

ADVERTISEMENT

Eu sunt încăpățânat, accept foarte greu anumite lucruri. Nu accept că asta e valoarea echipei și a jucătorilor. Înțeleg că putem pierde, dar nu fără luptă. Asta nu accept. Dacă cineva venea de afară și vedea meciul de la Botoșani și vedea cum am interpretat fazele, ofensiv, defensiv, tehnic și tactic, ar fi zis că noi aici stăm doar la grătar. Și eu, după ce am văzut, pot explica greu lucrurile”, a conchis Mirel Rădoi

Tags: