Fotbal intern

Mirel Rădoi avea dreptate! Cifre horror pentru Ianis Hagi în 2020 la națională

15.10.2020 | 07:13
Mirel Radoi avea dreptate Cifre horror pentru Ianis Hagi in 2020 la nationala
ADVERTISEMENT

Ianis Hagi a avut o declarație surprinzătoare la finalul meciului cu Norvegia, când a declarat că ar trebui întrebat selecționerul de ce naționala nu a avut nicio reușită pe plan ofensiv.

Gheorghe Hagi a sărit și el în apărarea lui Ianis și l-a criticat pe Rădoi pentru mesajul negativ pe care l-a transmis la finalul meciului cu Norvegia, dar în același timp consideră că tânărul antrenor are nevoie de continuitate.

ADVERTISEMENT

FANATIK propune o analiză a cifrelor lui Ianis Hagi în 2020 la echipa națională, care ar trebui însă să îi dea de gândit atât lui Ianis cât și tatălui său, mai ales că îl susține necondiționat și reacționează sentimental, majoritatea tricolorilor fiind crescuți la Viitorul.

Ianis Hagi a fost extrem de slab și în meciul cu Austria

Evoluțiile slabe ale lui Ianis Hagi la echipa națională au continuat și în meciul cu Austria de la Ploiești, pierdut de România cu 1-0, după ce austriecii au avut și două bare și numeroase alte ocazii.

ADVERTISEMENT

Ianis Hagi a fost ținut pe bancă datorită declarațiilor și a jocului slab practicat de mijlocașul lui Glasgow Rangers, pe care Hagi senior îl compara cu Zidane, iar Ianis a spus că seamănă cu Cruyff.

Ianis a intrat pe teren în minutul 77, dar nu a avut aproape nicio realizare. A greșit 4 pase consecutive și nu a intrat deloc în ritmul meciului, singura realizare fiind un cornet bătut bine în finalul meciului, când a centrat bine pentru o lovitură de cap a lui Mihai Bălașa.

ADVERTISEMENT

Cifre extrem de slabe pentru Ianis Hagi la echipa națională în meciul cu Norvegia

Pentru aceste declarații și pentru jocul slab practicat, Ianis Hagi probabil a primit o lecție din partea lui Rădoi, care l-a ținut pe banca de rezerve la meciul cu Austria, după ce a fost unul dintre cei mai slabi tricolori, ținând cont de așteptările pe care le are selecționerul și toată suflarea fotbalistică de la fiul lui Hagi.

Cifrele lui Ianis Hagi din meciul cu Norvegia, arată că mijlocașul lui Glasgow Rangers nu a avut nicio realizare în cele 64 de minute cât a fost pe teren și a fost notat cu 6,4 conform fotmob.com:

ADVERTISEMENT
  • 0 driblinguri reușite din 3 încercate
  • 0 deposedări
  • 10 mingi pierdute, dintre care 3 în propria jumătate
  • 3 mingi pierdute
  • 10 mingi pierdute, dintre care 3 în propria jumătate
  • 75% pase reușite din 36 încercate – cel mai slab din echipa României

Mirel Rădoi l-a criticat dur după meciul cu Norvegia, pierdut cu 4-0 și l-a pus la punct pe jucătorul lui Glasgow Rangers: ,,,,Dacă nu îți place să o ții în momentul în care o ai, atunci e clar că trebuie să alergi după ea. Pot exista momente în care nu faci ceea ce ai antrenat, atunci poți să alergi și mai mult de 4-5 minute”, a spus selecționerul la conferința de presă dinainte de România-Austria.

Realizările lui Ianis Hagi în barajul Islanda -România

Ianis Hagi a părut total depășit de miza meciului de la Reykjavik, ca de altfel mai toți jucătorii echipei naționale, așa cum a recunoscut și selecționerul. Într-un meci extrem de important, în care Ianis ar fi trebuit să facă diferența, acesta a avut următoarele realizări:

  • 45 de minute jucate
  • notă: 5,4
  • 18 pase, 10 pase precise, dintre care 4 în jumătatea proprie și un procentaj de 56%
  • o pasă decisivă
  • 0 șuturi
  • 0 lovituri lungi

Ianis este foarte hotărât în declarații și se vede că are din mentalitatea de campion a tatălui său, doar că pe teren realizările sunt foarte puține, iar între tineret și naționala mare este o diferență foarte mare: ,,Mulţi ne-am dorit să câştigăm meciul din Islanda, dar a fost un meci foarte slab făcut de noi. Acum, victoriile şi înfrângerile durează doar o zi. Este deja în trecut meciul din Islanda, iar acum avem două meciuri importante în Liga Naţiunilor si trebuie să vedem ce avem de făcut pentru a câştiga în Norvegia”, a spus Ianis la conferința de presă premergătoare meciului cu Norvegia.

Rezervă neutilizată la Klagenfurt cu Austria și schimbat din nou la pauză cu Irlanda de Nord

În cel mai bun meci al României din ultimii ani, la Klagenfurt cu Austria, coincidență sau nu, Ianis Hagi nu a jucat niciun minut, după ce în meciul cu Irlanda de Nord a avut extrem de puține realizări, a fost iritat și a gesticulat permanent și a primit un cartonaș galben, motiv pentru care a fost și schimbat în minutul 56.

În primul meci din Liga Națiunilor, selecționerul a început cu Ianis Hagi din primul minut, dar fotbalistul nu a dat randamentul așteptat și a fost schimbat la pauză, iar Mirel Rădoi a evitat elegant întrebarea jurnaliștilor și a spus că l-a schimbat pe Hagi pentru că avea cartonaș galben și nu a vrut să riște o eliminare care să îl facă indisponibil în Austria, doar că la Klagenfurt nu a jucat niciun minut!

Cifrele lui Ianis Hagi în meciul cu Irlanda de Nord:

  • a jucat 56 de minute
  • notă: 5,9
  • 0 șuturi
  • 24 de pase precise,  dintre care 6 în jumătatea proprie, 30 în total și un procentaj de 80% pase reușite
  • 1 încrucișare precisă
  • 1 lovitură lungă precisă
  • 2 pase decisive

Mirel Rădoi i-a luat totuși apărarea lui Ianis, după ce a fost din nou criticat la finalul meciului cu Irlanda de Nord și spune că nu există alt jucător care să se ridice la valoarea lui: ,,Cea mai mare problemă a lui Ianis a fost la nivel de dueluri individuale unde niciodată nu a excelat.

Nu e rolul lui, el are alte calități, are pasă decisivă, lovește bine cu ambele picioare, dar într-adevăr, nu a fost cea mai bună seară a lui”, spunea diplomat Rădoi înaintea meciului cu Austria, în care Ianis nu a jucat niciun minut.

________________________________________________________________________________

  • (P) Cotă EXCLUSIVĂ Fortuna: 1,88 este cota pentru ”1x” la meciul România-Austria. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT