Suporterii olteni au făcut scandal după remiza cu Metaloglobus și i-au înjurat pe jucători. Mirel Rădoi a intervenit și le-a luat apărarea elevilor săi în fața galeriei Universității Craiova.
Imediat după încheierea meciului de la Clinceni, din etapa a 14-a din SuperLiga, spiritele s-au încins în tabăra oaspeților și ultrașii au sărit la gâtul jucătorilor. Mirel Rădoi a venit imediat în fața galeriei, și-a trimis elevii la vestiare și a rămas să discute cu fanii nemulțumiți.
”De unde credeți că vin frustrările jucătorilor? Că n-au reușit săracii. Credeți-mă, au inima mare. Poate atât ne e valoarea și mie, și lor. Dar tot pentru voi ne batem, indiferent de stare. Am fost căpitan de echipă, nu-i ușor să stai în fața oamenilor și ei să te înjure.
Nimeni nu vă contestă, noi, jucătorii, antrenorii, venim și plecăm, voi rămâneți de fiecare dată aici, indiferent de ce se întâmplă. Ei știu lucrurile astea, le știu de la mine”, a fost mesajul lui Rădoi, care la final a fost aplaudat de suporterii olteni.
Discursul ținut de Rădoi în fața galeriei după remiza albă din partida Metaloglobus – Universitatea Craiova 0-0 cu privire la valoare nu are susținere, deoarece patronul Mihai Rotaru a băgat mâna adânc în buzunar pentru a întări echipa.
În perioada de mercato din vară, oltenii au cheltuit aproape 4,5 milioane de euro pentru transferul a nu mai puțin de 15 jucători. Și totul pentru a câștiga readuce titlul în Bănie după o pauză îndelungată.
Fotbaliștii transferați la Universitatea Craiova în vară:
Imediat după ultimul fluier al meciului de la Clinceni, suporterii Universități Craiova și-au vărsat nervii pe jucători pentru remiza cu Metaloglobus, mai ales că Nicușor Bancu nu a vrut să vină în fața lor.
Principala lor țintă a fost însă Ștefan Baiaram, care a ratat o ocazie imensă după ce la partida cu Noah din Conference League a avut un conflict cu Rădoi. Atacantul a fost înjurat de suporteri, care au folosit și jigniri rasiale.
După un start de sezon excelent în care se vorbea din nou despre titlu, Universitatea Craiova a intrat pe o pantă ascendentă și a ajuns să aibă un singur succes în ultimele șapte partide din toate competițiile.
Remiza cu Metaloglobus i-a împiedicat pe olteni să revină chiar și provizoriu pe primul loc în SuperLiga. Clasament în acest moment arată astfel: