Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Mirel Rădoi, băgat în ședință de Mihai Rotaru: „Așa vrem să facem transferurile! Am făcut curățenie pe piață!”. Care e situația lui Andrei Ivan și Safira la U Craiova

Mirel Rădoi și Mihai Rotaru, ședință crucială pentru soarta lui Andrei Ivan și Alisson Safira la Universitatea Craiova. Video exclusiv
25.05.2025 | 13:08
Mirel Radoi bagat in sedinta de Mihai Rotaru Asa vrem sa facem transferurile Am facut curatenie pe piata Care e situatia lui Andrei Ivan si Safira la U Craiova
Mihai Rotaru, ședință decisivă cu Mirel Rădoi și Mario Felgueiras / Foto: colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, a anunțat, în exclusivitate pentru FANATIK, că își dorește să aducă în perioada de transferuri de vară la echipa sa doi fundași centrali, un mijlocaș ofensiv și minimum un atacant, maximum doi.

Mihai Rotaru și Mirel Rădoi îi vor decide soarta lui Andrei Ivan la Universitatea Craiova

Într-o intervenție telefonică la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, finanțatorul oltenilor a transmis că, în cursul zilei de astăzi, va lua o hotărâre despre viitorul lui Andrei Ivan (revenit după împrumutul de la Adanaspor) și Alisson Safira. Decizia definitivă va fi stabilită după o ședință cu antrenorul Mirel Rădoi și cu managerul sportiv Mario Felgueiras.

ADVERTISEMENT

„Ivan are contract cu Universitatea Craiova. Se întoarce la bază. Mai departe va fi decizia staffului tehnic ce se întâmplă cu Andrei Ivan. Astăzi sunt ședințele. A început stafful tehnic. Sunt în ședință. O să mă duc mai târziu cu toată lumea, însemnând Mario Felgueiras și Mirel Rădoi. Urmează să îmi spună concluziile lor și ceea ce au nevoie din partea acționariatului, din partea conducerii, din partea managementului clubului.

Nu, este aceeași politică de transferuri. Așa vrem să facem transferurile. Încercăm să ne întărim. Asta înseamnă să aducem jucători mai buni, mai competitivi sau care să asigure dublura pe pozițiile pe care le considerăm noi mai slab acoperite. Vizăm trei poziții în acest moment unde vrem să ne întărim. Erau patru, dar cu regula U21 putem spune în ghilimele că am făcut curățenie pe piață. Am luat poate cei mai buni trei underi din România.

ADVERTISEMENT

Mihai Rotaru anunță triumful Universității Craiova în privința fotbaliștilor U21

Cu Băsceanu avem o înțelegere și urmează să închidem tranzacția în momentul în care se întoarce de la lot. Avem înțelegerea și cu clubul, și cu jucătorul. Nu este făcut transferul, dar avem o înțelegere. Și când vorbesc cu Hagi și cu Giovanni, înțelegerea e înțelegere! Eu am încercat să schimb înțelegeri pe care le-au făcut cu alte cluburi. Cu ofertă mult mai bună din partea Universității și n-am reușit. Gentlemen agreement avem și cu jucătorul prin agenții lui și cu Farul Constanța. Va fi jucătorul Universității Craiova!

Mihnea Rădulescu, care deja este o certitudine pentru regula U21 în Liga 1, și David Matei care este un pariu, o certitudine ca under. Sigur că vine din Liga a 2-a, dar cred că este un jucător care va spune multe în fotbalul românesc. Toți au ambiții mari, asta mi-a plăcut. Nu au venit aici să se teamă de concurență. Au venit să reușească. David Matei a debutat la 16 ani și a fost jucătorul de bază al lor (n.r.- Steaua București).

ADVERTISEMENT

Cel puțin pentru următorii doi ani, patru ani. Îi avem pe Băsceanu și David Matei. Sunt doi jucători născuți în 2006, deci mai sunt ambii încă patru ani valabili pentru regula U21. Mihnea Rădulescu și el încă doi ani! Plus și ce avem noi în academie: Petculescu, Gașpar, Barbu pe care l-ați văzut aseară, care este under. Barbu este un jucător de 1.90 și ceva. Are forță, viteză și tehnică. E un jucător care va spune ceva în fotbal. Ei vor spune, dar au nevoie de continuitate, într-adevăr, copii. Vom vedea care e maximul pe care îl pot aduce.

ADVERTISEMENT

Posturile pentru care își dorește Mihai Rotaru să îi întărească lotul lui Mirel Rădoi

(n.r.- dacă vor aduce fundași centrali sau se gândesc să se bazeze pe Screciu și Mogoș) Ne bazăm, dar noi ne uităm după unul, dacă nu chiar doi fundași centrali din ce știu de la staff. Vrem să avem opțiuni, vrem să avem mobilitate tactică mai mare. Poate o să joace cu trei fundași sau cu doi centrali. Atunci trebuie să aibă mobilitate. Este o poziție unde căutăm. Fundaș central, poate încă un număr 10 și unul sau doi atacanți. Acestea sunt pozițiile pe care căutăm. În rest suntem acoperiți.

Mirel Rădoi și Mihai Rotaru se vor hotărî și în cazul lui Alisson Safira, pe lângă Andrei Ivan

În momentul în care pleacă cineva, noi trebuie să fim pregătiți pentru a-l acoperi. Dar la nivel de benzi, chiar dacă pleacă Mitriță sau Baiaram, astăzi avem soluții. Gândiți-vă la Paradela, care a fost accidentat, e Baiaram. Vedem care este opțiunea clubului despre Ivan. Mai sunt Băsceanu, Mihnea Rădulescu, Mora. Deci suntem acoperiți, indiferent dacă unul dintre cei doi jucători, Mitriță sau Baiaram, ar pleca. (n.r.- dacă rămâne Safira la Craiova) Colegii mei sunt în ședință, vom afla mai târziu ce se întâmplă după ora 18:00. (n.r.- dacă e clauza lui Safira un milion de euro) Orice clauză poate fi renegociată!”, a declarat Mihai Rotaru, la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, duminică, pe 25 mai.

Mihai Rotaru, ședință decisivă cu Mirel Rădoi și Mario Felgueiras