Mirel Rădoi nu s-a arătat deloc speriat de faptul că Universitatea Craiova îl va avea în față pe fostul său atacant Elvir Koljic, transferat în perioada de mercato din iarnă de Rapid, ci crede că fundașii săi vor avea un avantaj.
Înaintea partidei din etapa a 2-a a play-off-ului din SuperLiga, programată sâmbătă, 29 martie, de la ora 20:00, antrenorul Mirel Rădoi a precizat că Rapid este o formație imprevizibilă și a comparat-o cu Farul lui Gică Hagi.
”Rapid este o echipă care în momentul ăsta, din punct de vedere emoțional, am pus-o la același nivel cu Farul. Adică e o echipă care poate să te bată cu 3-o fără să ajungi la poartă sau să-i bați cu 3-0 fără să știi ce s-a întâmplat. Nici tu care ai câștigat meciul să nu știi cum ai câștigat așa ușor. În momentul acesta pare ca și rezultate că poate fi la extreme.
În schimb, am făcut o comparație în ceea ce însemna vechiul staff și ceea ce înseamnă noul staff, e diferență ca de la cer la pământ. Ok, schimbarea de sistem, de modul tactic, e altceva, abordarea este altceva, dar Rapid ar fi trebuit să aibă mult mai multe puncte decât are în momentul de față.
Indiferent că vorbim de momentul când au jucat 5-4-1 sau 4-3-3, echipa este foarte agresivă, acoperă zonele foarte bine chiar și cu lipsa multor jucători accidentați. Ce a reușit să aducă Șumudică… Mi-e greu să spun ce alt antrenor ar fi putut să aducă șocul ăsta. Să nu uităm că a venit și a găsit echipa pe locul 11, adică erau mari dubii dacă intrau în play-off.
Nu mai contează dacă este obiectivul vestiarului sau al clubului, el și-a impus singur cupele europene. Asta înseamnă că ceea ce încearcă el să facă e să transmită mai departe mesajul lui că fiecare partidă pentru ei acum e ca o finală. Din punctul ăsta de vedere ce a reușit Șumudică în perioada asta scurtă, felicitări lui și staff-ului”, a declarat Rădoi.
Tehnicianul oltenilor nu este deloc îngrijorat de faptul că Rapid îl va avea în ofensivă pe Elvir Koljic, bosniacul care a îmbrăcat 6 ani și jumătate tricoul ”alb-albastru”, iar fundașul Vasile Mogoș abia așteaptă să joace în fața unui stadion plin de copii.
”Trebuie să fim băieți deștepți, pentru că noi avem un avantaj în situația asta. Koljic este fostul nostru jucător, îi știm calitățile, îi știm defectele, știm zonele care îi plac. Din punctul ăsta de vedere pentru compartimentul nostru defensiv lucrurile ar trebui să fie mult mai ușoare, pentru că ai în fața ta un jucător pe care îl știi, cu care te-ai antrenat ani de zile”, a spus Rădoi.
”Rapid e o echipă foarte bună, au jucători importanți cu calități individuale și care pot face diferența. Dar depinde de noi, dacă pregătim meciul bine și ne organizăm bine va fi greu și pentru ei.
O să fie o bucurie să jucăm cu stadionul plin de copii și pentru mine va fi și stimul în plus. Îmi amintesc de meciul naționalei României cu copii în tribune, a fost foarte frumos. O să fie un meci greu în Giulești”, a afirmat Mogoș.