Oltenii au fost egalați la ultimă a fază a meciului, iar antrenorul „alb-albaștrilor” își dorește din partea jucătorilor săi să fie mai atenți și să rămână concentrați până când se fluieră finalul partidelor.
Mirel Rădoi a fost deranjat după remiza dintre Universitatea Craiova și FC Botoșani, dorind mai multă atenție din partea jucătorilor săi: „Am condus meciul, îmi pare rău pentru punctele pierdute.
Am fost egalați dintr-o neatenție, adversarul nu ne-a creat multe probleme, dar acceptăm rezultatul, putem regla anumite lucruri, n-am ce să le reproșez băieților.
Îmi pare rău că am pierdut două puncte cu un minut înainte de final. A fost o neatenție. Mingea a fost la noi. Dacă era o fază în care adversarul ne-a pus probleme, era altceva. Au fost momente de confuzie, până la urmă disperarea nu trebuie să fie la echipa care conduce, ci la echipa care este condusă. Au fost puține confuzii, dar sper să le rezolvăm”.
„Mă gândesc cum să fac să recuperez jucătorii cât mai repede, pentru noi nici până acum nu au fost meciuri ușoare, dar trebuie să continuăm să muncim pentru următoarele meciuri”, a continuat Mirel Rădoi.
De cealaltă parte, Leo Grozavu consideră că remiza obținută a fost în conformitate cu ocaziile pe care FC Botoșani le-a avut în meci: „Cred că rezultatul e în conformitate cu ocaziile create. E un rezultat bun pentru moral. Nu am pierdut împotriva echipelor care se bat în fruntea clasamentului”.
„Pe teren propriu am regăsit spiritul de luptă. Sperăm să ne comportăm la fel și la meciurile următoare, să avem aceeași determinare și la partidele din deplasare”, a mai spus Leo Grozavu.
În urma remizei, Universitatea Craiova a ajuns la un total de 49 de puncte, fiind clasată pe locul doi, însă FCSB are un meci mai puțin jucat, în timp ce FC Botoșani a ajuns la 25 de puncte și se află pe locul 13.